HomeStiriBusiness & TehnologieHP își vinde soluțiile de securitate
HP își vide soluțiile de securitate

HP își vinde soluțiile de securitate

HP își vide soluțiile de securitateHP îşi vinde divizia de soluţii de securitate pentru reţele, TippingPoint, către Trend Micro, contra sumei de 300 milioane de dolari.

 

TippingPoint este un furnizor de sisteme de detecţie a intruziunilor şi de soluţii de securitate pentru reţea, iar HP a declarat că preferă ca pe viitor să revândă servicii de securitate în reţeaua de parteneri (care include Trend Micro) decât să mai deţină active în acest sens scrie Club IT&C.

Mutarea vine înainte ca HP să completeze divizarea afacerii sale în servicii PC şi de tip corporate, o mutare anunţată de anul trecut ca fiind programată pentru finalizare la sfârşitul acestui an fiscal. În septembrie a apărut zvonul că HP va vinde TippingPoint contra unei sume situate între 200 şi 300 milioane de dolari. Tranzacţia este aşteptată să fie finalizată la sfârşitul trimestrului patru al acestui an.

Trend Micro a declarat că tranzacţia va include tehnologie de securitate, IP, expertiză industrială şi baza de clienţi TippingPoint. Compania va combina direcţiile de acţiune TippingPoint cu propriile operaţiuni de securitate a reţelei într-o nouă divizie de afaceri denumită Network Defense. În acelaşi timp, HP a declarat că se retrage din afacerile cu soluţii proprii de securitate şi va încheia de acum înainte parteneriate cu terţe părţi pentru acest gen de servicii, “astfel încât să putem investi în alte zone din portofoliul nostru de securitate.”HP a mai spus că după încheierea tranzacţiei va continua parteneriatul cu TippingPoint în calitate de “client şi partener strategic.”

Trend Micro şi HP au încheiat un parteneriat strategic în 2014. Trend Micro a poziţionat acest parteneriat ca pe o modalitate de completare a gamei de soluţii de securitate pe care firma le oferă clienţilor din zona enterprise, în acelaşi timp păstrând o formă de continuitate a relaţiei cu HP.

Creşterea cloud computing şi a conceptului de IP-everything a dus la o creştere a atacurilor maligne şi a altor infracţiuni cibernetice, care, la rândul lor, au dus la acordarea unei priorităţi mai mari investiţiilor în securitatea reţelei de către companii.

Share With: