Greva: Angajatii din securitate vor 16 euro pe ora
Zeci de zboruri au fost anulate, vineri, la aeroportul internaţional din Frankfurt, în urma unui greve a personalului de securitate.
Greva pornită de angajaţii din securitate, care cer salarii mai mari, a fost organizată la apelul sindicatului Verdi, între orele 01.00 GMT şi 22.00 GMT, transmite Reuters, preluat de Agerpres si economica.net.
Lipsa angajaţilor în zone-cheie precum controalele de securitate a provocat întârzieri pasagerilor care se îmbarcau în avioane.
Potrivit operatorului aeroportului din Frankfurt, Fraport, care a adus personal suplimentar pentru a ajuta la gestionarea cozilor formate, circa 41 de zboruri au fost anulate până la acest moment, însă vor urma şi altele în cursul zilei.
Compania aeriană Lufthansa a anulat circa 35 de curse, majoritatea cu destinaţii în interiorul Germaniei, unde se poate ajunge şi cu trenul, mai notează Reuters.
Sindicatul cere un salariu de 16 euro pe oră pentru angajaţii din securitate din landul german Hesse, în timp ce angajatorii au oferit între 10 şi 13 euro pe oră.