Germania a spionat partenerii europeni pentru SUA
Agenţia de Securitate Naţională (NSA) a spionat Austria cu ajutorul serviciilor de informaţii germane (BND), anunță publicațiile germane.
Presa germană a dezvăluit că NSA a folosit anterior BND pentru a spiona oficiali de rang înalt din cadrul Comisiei Europene, al Ministerului francez de Externe şi al preşedinţiei, informează Mediafax.
Ultimele dezvăluiri sugerează interceptarea comunicaţiilor austriece de către serviciul de monitorizare al BND din oraşul bavarez Bad Aibling de cel puţin zece ori, potrivit unui e-mail intern al BND, datat 14 august 2013.
Bild a anunţat, de asemenea, că NSA a încercat să spioneze numere şi adrese de e-mail ale unor angajaţi ai Companiei Europene de Apărare Aeronautică şi Spaţiu (EADS) şi Eurocopter.
Citând surse anonime din comisia parlamentară germană care se ocupă de agenţia de spionaj americană, Bild susţine că Berlinul a ales să rămână tăcut şi să închidă ochii la această informaţie pentru a evita “să pună în pericol cooperarea” cu Washingtonul şi NSA.
Agenţia americană are o prezenţă puternică în capitala austriacă, potrivit documentelor dezvăluite de Edward Snowden. Deşi Viena are o populaţie de doar 1,75 de milioane de persoane, oraşul găzduieşte peste 17.000 de diplomaţi acreditaţi, dintre care mulţi lucrează în diverse organizaţii internaţionale, inclusiv ONU, OSCE sau OPEC.