GCHQ lanseaza o aplicatie de criptare
Agenția guvernamentală britanică GCHQ a lansat prima aplicație pentru tablete prin care se poate cripta conținutul mesajelor.
Aplicația, numită ,,Cryptoy”, a fost creată de trei studenți și spune poveștile a patru cifruri istorice, precum codul german Enigma, spart în perioada celui de Al Doilea Război Mondial. Aplicația este gratuită și poate cripta mesaje pe dispozitive Android, folosind codurile prezentate, scrie BBC.
Prin intermediul lansării aplicației, GCHQ speră că astfel va încuraja adolescenții să devină noua generație de experți în securitate cibernetică. Un purtător de cuvânt al agenției a spus că aplicația este un instrument educativ distractiv, care va ajuta studenții cuprinși între vârstele de 14 și 16 ani să învețe despre crearea codurilor și spargerea acestora.
,, Toate aceste lucruri sunt extrem de relevante în lumea de azi, în care securitatea informațiilor este din ce în ce mai importantă și în care avem nevoie de tineri să studieze subiectele necesare”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Inițial, aplicația a fost creată de un grup de studenți și a fost prezentată în cadrul festivalului cultural Cheltenham, anul trecut.
Cryptoy va fi disponibilă pe Google Play și pe site-ul GCHQ. O versiune pentru iPad-urile Apple nu va disponibilă până în 2015.