Gardurile virtuale pentru drone îmbunătățesc securitatea
O companie producătoare de drone a lansat o aplicație care crează ziduri virtuale pentru zonele cu securitate sporită.
Ground Station Pro sau GS Pro este o aplicație pentru iPad creată pentru operatorii profesioniști pentru a planifica și controla zborul dronelor, scrie suasnews.com.
Noua aplicație este creată de compania DJI și a fost prezentată la o conferință în decembrie și la CES 2017. Interfața ușor de folosit poate ajuta la planificarea unor misiuni de zbor complexe. Aplicația este compatibilă cu majoritatea platformelor create de DJI și a camerelor Zenmuse. GS Pro este o aplicație gratuită care va servi drept unealtă puternică și ușor de folosit pentru multe industrii oferind acuratețe și încredere.
Unii producători de drone spun că e timpul să le limiteze capacitățile pentru a-i ajuta pe consumatori, conform cbsnews.com.
„Avem câteva zone restricționate care sunt integrate deja pe drone, astfel încât să nu se poată intra acolo,” a spus Willis Chung, director de marketing al DJI.
DJI a vândut cele mai multe drone față de alți producători. Aplicația de control a zborului pe care o oferă compania construiește un zid virtual în jurul locațiilor de înaltă securitate unde dronele au cauzat probleme înainte, locații ca aeroporturi sau centrale nucleare. Aplicația monitorizează locația dronei folosind GPS-ul și previne trecerea de bariera invizibilă, indicată cu roșu.
Cei de la CBS News au testat tehnologia lângă aeroportul Burbank din afara Los Angeles, SUA. Aplicația a oferit avertizări și apoi drona „s-a lovit de zid”.
„Odată ce lovești acel zid, nu o să te lase să treci sau să urci. Îți va permite doar să te întorci sau să cobori,” a explicat operatorul dronei.
Aplicația se actualizează în timp real, astfel compania poate construi ziduri virtuale în jurul incendiilor de vegetație care se răspândesc rapid sau în cazul unor evenimente sportive sau politice.
Dar DJI permite clienților trecerea de zonele restricționate deoarece, conform lui Chung nu este un mecanism de autorizare, ci un mecanism destinat să îi ajute pe cei care pilotează dronele să ia decizii inteligente în ceea ce privește locul în care zboară.