Plângere din partea unui agent de securitate a fost redactată în iulie 2004, la cinci luni de la zborul inaugural al companiei G4S către Kabul. Aceasta susţine că agenţii nu au fost instruiţi suficient, că nu aveau un atestat oficial şi foloseau cătuşele într-un mod potenţial ilegal, transmite Mediafax.
Dovezile furnizate parlamentarilor britanici sugerează că plângerea, împreună cu alte câteva înaintate într-o perioadă de şase ani, a fost ignorată de directorii G4S, care au reuşit să “discrediteze, să hărţuiască, să intimideze sau uneori să demită” personalul care a semnalat nereguli. Unul dintre angajaţi descrie “o cultură deliberată de administrare necorespunzătoare şi disimulare” în timpul primilor patru ani în care compania s-a ocupat de deportări.
În vara lui 2005, unii agenţi au devenit în mod evident îngrijoraţi de tehnicile folosite pentru constrângerea deţinuţilor indisciplinaţi. “Am semnalat uriaşa îngrijorare în legătură cu deţinuţii cărora le erau împinse capetele sub linia pieptului”, explică un instructor din cadrul G4S, care a părăsit firma în 2008. “Din nefericire am asistat în numeroase ocazii, la folosirea acestei tehnici de către personal, imediat ce un deţinut devenea recalcitrant”, explică el.
În aceeaşi perioadă, un agent i-a scris directorului său, avertizându-l că instrucţia trebuie să se schimbe “înainte să apară un incident grav de asfixiere poziţională care să conducă la moartea unui deţinut”.
Toţi cei patru angajaţi au depus reclamaţii împotriva G4S, inclusiv unele care au fost dezbătute în instanţă. Unii dintre ei au fost acuzaţi ei înşişi de comportament inadecvat sau li s-a interzis ulterior să îşi exprime îngrijorările faţă de presă.
Ei îi acuză pe managerii G4S că promovează o cultură organizaţională “macho”, care ostracizează personalul ce arată compasiune deţinuţilor sau pune la îndoieală siguranţa tehnicilor lor.
Unul dintre aceşti angajaţi, recunoaşte că dosarul său detaliat transmis Parlamentului ar putea să conducă la demiterea lui. Dosarul conţine informaţii care atestă că acesta le-a scris în mod repetat superiorilor săi exprimându-şi îngrijorarea, inclusiv o scrisoare în care acesta afirmă că unii angajaţi ai G4S joacă “ruleta rusească cu viaţa deţinuţilor”.
Companiile private de securitate au fost contractate să supravegheze deportarea solicitanţilor de azil ale căror cereri fuseseră respinse după decesul, în 1993, al lui Joy Gardner, o imigrantă ilegală care a murit în timpul unei confruntări cu poliţia ce venise să o ridice din locuinţa ei. După aproape un deceniu, în 2004, firma de securitate Securicor (devenită ulterior G4S după fuzionarea cu Group 4 Falck) a preluat mai multe zboruri charter către Afganistan, România şi Kosovo.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…