HomeStiriBusiness & TehnologieFraude bancare. Cum au fost prinsi autorii
catuse

Fraude bancare. Cum au fost prinsi autorii

catuseZece persoane au fost conduse la audieri în urma percheziţiilor care au avut loc, luni dimineaţă, într-un dosar privind fraude bancare cu documente falsificate, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 250.000 de lei.

Potrivit IPJ Prahova, cele zece persoane audiate sunt suspectate că fac parte dintr-o reţea specializată în în obţinerea de credite bancare în baza unor acte falsificate, fapte care au avut loc în perioada 2011 – 2012. Din cercetările poliţiştilor a rezultat că membrii grupării falsificau documente care atestau realizarea de venituri nereale, în baza cărora se prezentau la instituţii de credit şi contractau împrumuturi băneşti sau achiziţionau în rate produse electronice şi electrocasnice, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 250.000 lei.

În urma percheziţiilor, anchetatorii au ridicat de la domiciliile suspecţilor înscrisuri şi produse electronice şi electrocasnice provenite din comiterea faptelor, iar zece persoane au fost conduse la audieri. Un număr de 11 percheziţii domiciliare au avut loc, luni dimineaţă, în municipiul Ploieşti, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti şi cu sprijinul luptătorilor SIR acţionând pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializată în obţinerea de credite bancare cu documente falsificate.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

Share With: