În ziua de 10.05.2012, poliţiştii s-au deplasat la o sucursală bancară din sectorul 6, urmărind identificarea persoanelor ce urmau să obţină credite, precum şi a însoţitorilor acestora. Urmare a activităţilor întreprinse a fost prinsă în flagrant A. C. de 26 de ani, în timp ce ridica suma obţinută în mod fraudulos.
A fost identificată, de asemenea şi U. R. de 25 de ani, persoana despre care existau date şi informaţii privitor la falsificarea unor adeverinţe de salariat, aceasta fiind şi persoana care le completa. Ulterior s-a reuşit identificarea şi localizarea altor 2 membri ai grupării, între care B. C. de 40 de ani, persoana ce controla întreaga activitate a grupării şi V. M. de 33 de ani, ambii din Bucureşti.
Valoarea prejudiciului, de aproximativ 15.000 RON, a fost recuperată în totalitate.
Cei patru vor fi prezentaţi în faţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, complicitate la înşelăciune, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…