Franţa a ameninţat Google cu amenzi pentru încălcarea vieţii private
Agenţia franceză pentru protecţia datelor (CNIL) a cerut joi gigantului Internetului “Google” să schimbe politica sa de confidenţialitate sau va trebui să plătească o amendă.
Aceasta este cea mai recentă încercare a guvernelor europene de a obliga această companie din SUA să clarifice scopul şi metodele de colectare a datelor utilizatorilor, transmite Rador. Agenţia CNIL a declarat că politica “Google” a încălcat dreptul francez şi a dat companiei un termen de trei luni pentru a face modificări sau se va confrunta cu o amendă de 150.000 de euro, iar această sumă va creşte la 300.000 de euro dacă “Google” nu reacţionează la primul avertisment, relatează Reuters.
În comunicat, se menţionează că încă cinci ţări europene urmează să ia măsuri similare. La acestea a aderat deja Spania în primul val de acţiuni împotriva “Google” şi este de aşteptat ca în următoarele câteva săptămâni să acţioneze Marea Britanie, Germania, Italia şi Olanda.
Oficialii de la Paris au dat “Google” trei luni pentru a face modificări în ce priveşte politica de confidenţialitate, astfel încât utilizatorilor să li se explice în ce scop utilizează compania informaţiile lor personale.