HomeStiriBusiness & TehnologieExecutivul vrea continuare controalelor privind munca la negru
guvernul

Executivul vrea continuare controalelor privind munca la negru

guvernulPremierul Romaniei avertizează instituţiile cu atribuţii de control să continue verificările pentru depistarea cazurilor de muncă la negru, susţinând că în urma acestor acţiuni şi a intrării în vigoare a noului Cod al Muncii, în mai şi iunie, s-au înregistrat 569.399 de noi contracte de muncă.

Prim-ministrul a afirmat, sâmbătă, că au fost constatate cazuri în care angajatorii încheiau contracte pe o lună sau două, crezând că acţiunile de control ale autorităţilor vor înceta, transmite Mediafax.

“Avertizez autorităţile statului să nu ia piciorul de pe pedala de acceleraţie a controalelor în ceea ce priveşte munca la negru şi mă adresez celor de la Inspecţia Muncii, Poliţiei, Gărzii Financiare. În lunile mai şi iunie, controalele au depistat mulţi întreprinzători care lucrau cu oameni la negru că încheiau contracte pe două luni, sperând că vor înceta controalele. Vreau să îi asigur că nu vor avea linişte, niciunul dintre cei care vor continua să presteze munca la negru, până la sfârşitul anului şi anul viitor controalele vor continua. În lunile mai şi iunie, în urma intrării în vigoare a noului Cod al Muncii şi a controalelor întreprinse, s-au înregistrat un număr 569.399 de noi contracte de muncă, din care 66 la sută pe durată nedeterminată”, a spus premierul, care a tinut sa precizeze că angajatorii au constatat că, dacă nu se munceşte cu acte în regulă, se face puşcărie.

“Numărul mare al contractelor de muncă înregistrate înseamnă un semn bun, care ne arată că ieşirea din recesiune se consolidează şi că economia merge pe direcţia creşterii economice”, a conchis el.

Share With: