Eurofound: Românii lucrează cel mai mult pe săptămână
Angajaţii cu normă întreagă din România au avut anul trecut cea mai lungă săptămână de lucru din UE, de 41,2 ore în medie, faţă de o medie a săptămânii de lucru în UE de 39,6 ore şi una de 39,4 ore în zona euro.
De asemeena, în funcţie de numărul de zile de concediu plătit, românii au ocupat penultima poziţie la nivel european, arată un raport publicat miercuri de Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Muncă şi Viaţă (Eurofound).
La polul opus se află angajaţii cu normă întreagă din Finlanda, care anul trecut au avut cea mai scurtă săptămână de lucru din UE, de 37,6 ore în medie, transmite Agerpres. Programul de lucru negociat colectiv este de 40 de ore pe săptămână în România, maxim în UE, şi la fel ca în Ungaria, Malta, Estonia, Grecia şi Croaţia. Francezii se afla pe ultimul loc în UE, cu 35,6 ore.
Atât în zona euro cât şi în noile state membre UE (inclusiv în România) săptămâna de lucru a fost mai mică cu 0,1ore în 2012 comparativ cu 2011.
De asemenea, raportul Eurofound arată că România se situează pe penultima poziţie în UE la concediul mediu anual plătit, cu 29 de zile, la egalitate cu Ungaria şi Polonia. Pe ultima poziţie, cu câte 28 de zile, se află Estonia. Germanii au avut anul trecut cele mai lungi concedii, de câte 40 de zile, urmaţi de angajaţii din Franţa şi Italia (39 de zile). Concediul mediu anual în UE 28 a fost de 35,1 zile (36,6 zile în zona euro şi 30,3 zile în noile state membre).