ELKO aduce în România Getac F110 G3
ELKO aduce în România Getac F110 G3, o tabletă cu procesor Intel, rezistentă la apă, praf şi zgârieturi.
ELKO Romania, companie membră a grupului ELKO, specializată în distribuția unei game largi de echipamente IT și soluții integrate, anunţă disponibilitatea tabletei PC Getac F110 G3. Modelul poate fi folosit în condiţii de lucru extreme, adresându-se în special instituţiilor dedicate apărării si menţinerii siguranţei publice sau companiilor care activează în telecomunicaţii, transport, producţie, petrol şi gaze.
Getac F110 G3 a fost creată să ofere utilizatorilor performanţe maxime indiferent de condiţiile de mediu (funcţionare optimă între -21 şi +60 de grade), venind echipată cu protecţie împotriva şocurilor mecanice, lichidelor, vibraţiilor şi prafului. Fiecare tabletă Getac F110 este testată individual şi certificată cu standardele MIL-STD 810G, IP65 şi MIL-STD-461F(interferenţă electromagnetică).
În funcţie de puterea necesară, tableta poate fi echipată cu unul dintre procesoarele: Intel® Core i7-6600U vProTM 2.6GHz, Intel® Core i7-6500U 2.5GHz, Intel® Core i5-6300U vPro 2.4GHz sau Intel® Core i5-6200U 2.3GHz. Toate cele patru variante beneficiază de avantajele tehnologiei Intel Turbo Boost, ce oferă o îmbunătăţire automată a frecvenţei şi, implicit, a performanţelor în procesare.
Tableta mai vine echipată cu un chip Intel® HD Graphics 520, capabil să îmbunătăţească viteza de răspuns a comenzilor şi rata de refresh a ecranului de 11” cu rezoluţie HD şi funcţionalitate multi-touch, atât în aplicaţii 3D cît şi în filme. La nivel de securitate, F110 este echipată cu dotări ultra performante, dintre acestea ieşind în evidenţă platforma TPM 2.0, funcţia opţională DDS ce detectează orice încercare de accesare neautorizată a datelor, funcţiile de securitate din Windows 10 (Windows Hello, Microsoft Passport şi Credential Guard), un cititor NFC/RFID, un Smart Card Reader şi un cititor de amprentă.
Autonomia tabletei este asigurată de două baterii Li-Ion, ce pot fi scoase şi reîncărcate pe rând, oferind astfel o funcţionare fără întreruperi. Pentru comunicare şi interconectivitate cu alte dispozitive tableta beneficiază în mod standard de un modul WiFi 802.11ac, precum şi de un modul GPS opţional. Mai mult, pentru utilizarea sa în vehicule, F110 poate fi legat şi la antenele de GPS, WWAN şi WLAN.
Pentru mai multe detalii despre Getac F110 accesează: http://us.getac.com/tablets/F110/features.html