[simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip]
Business & Tehnologie

Doi cetățeni români au instalat un dispozitiv de skimming pe casa de bilete

Doi cetățeni români au fost reținuți în Italia după ce au instalat un dispozitiv de skimming pe casa de bilete automată dintr-o gară.

Poliția feroviară din Veneto a descoperit un dispozitiv de tip skimmer pe casa de bilete automată de la digul stației de la Veneția. Dispozitivul fusese montat de doi cetățeni români. Cei responsabili au fost identificați și reținuți de poliția națională înainte de a da lovitura, scrie stiridiaspora.ro.

În după-amiază zilei de 2 septembrie, o patrulă de poliție a observat prezența unui dispozitiv Skimmer, prin care se pot fura datele de pe cardurile bancare şi banii celor care folosesc bancomatele, montat pe unul dintre automatele de bilete instalate în stație. Lângă aparat erau doi bărbați suspecți care se plimbau în apropiere de automatele de bilete automate instalate la digul ACTV. Pretinzând că trebuie să cumpere un bilet, un agent care purta haine civile s-a apropiat de bancomate, detectând prezența unui dispozitiv de skimmer, folosit de obicei de infractori pentru a sustrage codurile de identificare și securitate ale cardurilor bancare cu care pot face retrageri din conturile curente ale celor vizați, potrivit vvox.it, citat de stiridiaspora.ro.

Cei doi subiecți suspecți au fost reținuți și identificați apoi de polițiști. Este vorba despre un bărbat de șaizeci de ani, care a mai fost condamnat pentru infracțiuni contra proprietății, și un alt bărbat de treizeci de ani, car avusese interdicție de a intra pe teritoriul Italiei, ambii de origine română. Cel mai tânăr dintre cei doi avea asupra lui mai multe unelte compatibile cu cele necesare pentru instalarea aparatului de tip Skimmer.

Tânărul român de treizeci de ani fusese deja cercetat în iunie anul trecut, când ofițerii Poliției Feroviare din stația din Veneția au găsit același skimmer instalat pe un ghișeu automat. El a putut fi identificat atunci cu ajutorul imaginilor înregistrate de sistemul de supraveghere video al stației.

Un alt incident asemănător a avut loc în luna august la Milano.

Au instalat pe casa de bilete a Stației Centrale un dispozitiv pentru citirea cardurilor și o micro-cameră pentru a surprinde codurile PIN, la începutul lunii august, relatează rainews.it.

Cei care au făcut asta au fost arestați, menționa poliția feroviară. Agenții au observat doi bărbați, doi cetățeni români, care au stat în apropierea unei case de bilete automată timp de o oră. În interiorul mașinii, cei doi au poziționat un „skimmer”, adică un dispozitiv capabil să citească cardurile bancare ale călătorilor și un micro-aparat foto. La final cei doi s-au apropiat de aparat și, încercând să nu fie observați, au îndepărtat dispozitivul.

Prinși de poliție, s-a găsit asupra lor două carduri cu bandă magnetică, probabil necesare pentru clonarea cardurilor victimelor, și aproape șase mii de lire sterline.

Stiri Recente

Conferința de Analiză de Risc – Ediția a V a

Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…

March 5, 2020

The Power of Video 2020

Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…

March 5, 2020

Reținuți pentru complicitate la furt și tâlhărie

La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…

December 20, 2019

De ce să nu folosești rețelele WiFi publice gratuite și ce riști dacă o faci

Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…

December 20, 2019

Atacuri de phishing şi malware, apărute în contextul celui mai nou film din seria ”Star Wars”

Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…

December 20, 2019

Cercetați de polițiști pentru furturi din genți și buzunare

Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…

December 20, 2019