Disney, dată în judecată pentru că ar spiona copiii
The Walt Disney Company a fost dată în judecată în California, fiind acuzată că ar colecţiona date despre copii care utilizează aplicaţiile sale pentru smartphone şi tablete.
Potrivit Fox News, Amanda Rushing din statul California a deschis o acţiune legală împotriva firmei pe data de 3 august, la o instanţă din oraşul San Francisco, transmite Mediafax.
Compania este acuzată că acţiunile sale încalcă prevederile COPPA, o lege adoptată în 1998 pentru a proteja intimitatea online a copiilor.
În documentele depuse de reclamantă se afirmă că aplicaţiile companiei Disney ar colecţiona date despre copii, inclusiv locaţia, istoricul de navigare şi alte informaţii personale, fără consimţământ parental. Aceste informaţii pot fi apoi vândute firmelor de advertising. Disney neagă acuzaţiile în legătură cu colecţionarea ilegală de date şi respectă cu stricteţe principiile COPPA.