Directorul NSA apara interceptarile din programul PRISM
Generalul american Keith Alexander, directorul Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) a explicat miercuri Congresului american că “zeci” de ameninţări teroriste au fost contracarate graţie analizei înregistrărilor telefonice ale cetăţenilor americani, relatează New York Times, în ediţia electronică.
Alexander a explicat că activitatea agenţiei sale a fost autorizată de Congresul american după atacurile de la 11 septembrie 2001, transmite Mediafax.
“Ceea ce facem noi aici pentru a proteja cetăţenii americani este lucrul corect”, iar agenţia “este extrem de mândră să protejeze această ţară, libertăţile şi viaţa noastră privată”, sub supravegherea Congresului şi instanţelor judiciare, a declarat generalul, potrivit The New York Times.
Pe de altă parte, Dianne Feinstein, din partea Partidului Democrat, senator de California şi şef al Comisiei de Informaţii din cadrul Senatului, a fost prima persoană care a dezvăluit că datele sunt distruse în cele din urmă, după cinci ani. Ea a mai explicat că anchetatorii au folost înregistrările şi în alte scopuri decât combaterea terorismului, sugerând că această bază de date ar fi putut fi folosită pentru frânarea programului nuclear iranian.
Agenţiile de informaţii americane vor analiza de acum impactul dezvăluirilor lui Edward Snowden asupra securităţii naţionale în contextul compromiterii programului de înregistrare a datelor denumit PRISM, dar şi posibilităţile în care teroriştii au încetat să mai folosească mijloacele cunoscute de comunicaţii.