Aparatele sunt constituite dintr-o unitate portabilă la care este atașată o sondă cu senzori. Când senzorul trece pe lângă un obiect metalic, acest lucru este indicat fie printr-un sunet, redat în căști, fie de un indicator cu ac. Cu cât obiectul metalic se află mai aproape, cu atât sunetul este mai puternic, respectiv acul urcă mai mult, transmite Agerpres.
Primul detector de metale a fost inventat în 1881 de către Alexander Graham Bell. Acesta a construit un aparat, în condițiile, în care era necesară localizarea exactă a glonțului din corpul președintelui american James Garfield, care fusese împușcat pe 2 iulie 1881. Cum președintele Garfield era întins pe un pat metalic, aparatul a fost indus în eroare, iar operația nu a reușit (James Garfield avea să moară ca urmare a infectării rănii, la 19 septembrie 1881).
Detectoarele de metale moderne au apărut în anii 1920. Gerard Fisher a dezvoltat un sistem de ghidaj radio, folosit pentru o navigare precisă. Sistemul funcționa foarte bine, dar Fisher a observat că apăreau anomalii în locuri unde terenul conținea minereu. În 1925, Fisher și-a depus și a primit primul brevet pentru un detector de metale.
Josef Stanislaw Kosacki, un locotenent polonez, a construit, în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, un detector de metale cu tuburi electronice și sursă de alimentare separată. Kosacki a folosit detectorul la deminarea câmpurilor minate de armata germană în retragere. Ideea a fost preluată mai târziu de câteva firme, care au început fabricarea detectoarelor de metale.
Introducerea tranzistorului, a circuitului integrat, a procesorului, au dat posibilitatea fabricării de detectoare de metale mai mici, mai ușoare și mai performante.
În prezent, detectorul de metale se folosește în mai multe domenii: în domeniul militar, pentru descoperirea minelor și a proiectilelor neexplodate; în arheologie, pentru descoperirea obiectelor metalice în siturile arheologice; în securitate, pentru control personal, în aeroporturi, instituții etc., pentru detectarea obiectelor metalice sau a armelor ascunse.
Există, de asemenea, persoane pasionate de descoperirea de monede, obiecte de tezaur, comori etc. care îl folosesc în acest scop, iar scafandrii folosesc detectorul de metale pentru căutarea de tezaure subacvatice sau în arheologia subacvatică.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…