Detectorul de fum, brevetat in 1902

Detectorul de fum, numit și alarmă de fum, este un dispozitiv ce detectează fumul, de obicei un indicator al focului.

 

Sunt fie aparate comerciale, industriale care trimit un semnal, în cazul în care detectează fum, unui sistem de alarmă de incendiu, fie cele folosite în casă, care pornesc o alarmă auditivă sau vizuală în detector, transmite Agerpres.

Istoria detectorului de fum începe cu inventatorul american Francis Robbins Upton, care a inventat prima alarmă de incendiu electrică în anul 1890. El era coleg cu Thomas Edison și există dovezi că acesta l-ar fi ajutat în invenția lui.

George Andrew Darby din Birmingham, Anglia, a brevetat, în anul 1902, primul detector de căldură și detector de fum electric. La sfârșitul anilor ’30, fizicianul elvețian Walter Jaeger a încercat să inventeze un detector de gaz otrăvitor, dar, dintr-o simplă eroare, a inventat un nou detector de fum, care a deschis calea spre detectoarele de fum moderne.

Totuși, prețurile detectoarelor de fum erau prea mari pentru ca oamenii să-și permită asemenea aparate. Astfel, în anul 1965, Duane D. Pearsall a inventat primul detector de fum mult mai accesibil, alimentat de o baterie ce putea fi instalată și înlocuită cu ușurință. Prima producție în masă a început la compania lui Pearsall, Statitrol Corporation din Lakewood, Colorado, aparatele fiind fabricate din oțel rezistent la foc. În ultimii ani s-au adus perfecționări, iar la noile detectoare există metode de a distinge tipurile de fum.