HomeStiriBusiness & TehnologieDetectoarele de metal nu sunt considerate suficiente pentru prevenirea violenței în școlile din SUA
detectoarele-de-metal-nu-sunt-considerate-suficiente-pentru-prevenirea-violentei-in-scolile-din-sua

Detectoarele de metal nu sunt considerate suficiente pentru prevenirea violenței în școlile din SUA

detectoarele-de-metal-nu-sunt-considerate-suficiente-pentru-prevenirea-violentei-in-scolile-din-suaÎn SUA, detectoarele de metal sunt folosite pentru depistarea elevilor care vin inarmați la școală, dar asta nu este suficient pentru a preveni violențele, ci relația cu elevul.

O școală publică din Detroit pune elevii să treacă prin detectoare de metal și în plus are propriul departament de poliție. La 64 de kilometri distanță, o altă școală, cu 33.000 mai puțini studenți nu are polițiști și nici detectoare de metal. Cele două școli au abordări diferite în ceea ce privește securitatea școlii, dar cei care le conduc sunt de acord că cel mai bun mod de a-i face pe elevi să se simtă în siguranță este crearea unei legături strânse între adulți și elevi, scrie securityinfowatch.com.

Directorul primei școli spune că prevenirea actelor de violență sau prevenirea aducerii armelor la școală se poate face atunci când elevii se simt destul de în siguranță și confortabil pentru a informa un adult despre asta.

Un motiv pentru care elevii vin la școală cu arme la ei se datorează cartierelor în care locuiesc, care nu le oferă siguranța unui drum către școală pe care să îl parcurgă simțindu-se în siguranță.

În cadrul unor discuții, profesorii resping ideea înarmări profesorilor sau interzicerii armelor pentru a reduce incidentele cu împușcături în masă, scrie mlive.com.

Ei propun angajarea de persoane care să îi ajute pe elevi să treacă peste problemele pe care le au și să se ofere un suport socio-economic. Mulți dintre aceștia sunt stresați din cauza incidentelor violente, din cauza notelor, din cauza huliganilor care abuzează de problemele lor.

O coaliție din New York care susține școlile sigure a adresat o scrisoare legislativului din SUA în care menționează că nu există dovezi care să sugereze că prezența polițiștilor în școli este cel mai bun mod de a îmbunătăți siguranța acestora, scrie lohud.com.

Interdisciplinary Group on Preventing School and Community Violence a emis în luna februarie un document ce consitue un apel la luarea de măsuri adecvate pentru prevenirea violenței în școli, măsuri care să fie dovedite științific. Măsurile importante sugerate în document sunt menținerea unui climat de siguranță emoțională și fizică care să protejeze elevii și adulții de huliganism, discriminare, hărțuire și acte de violență; oferirea de servicii medicale pentru echilibrul mental pentru persoanele supuse riscului de violență, fiind necesară contribuția personalului ce poate include consilieri, psihiatrii, psihologi și asistenți sociali; reformarea disciplinei în școli pentru a cultiva un comportament social pozitiv și succes academic și emoțional pentru elevi.

 

 

 

Share With: