Din primele cercetări a rezultat că bijuteriile erau transportate la solicitarea administratorului unei societăţi ce are ca obiect de activitate casa de amanet şi comerţul cu metale preţioase. La data de 6 decembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Neamţ şi ai Poliţiei Municipiului Roman au identificat în trafic un autoturism condus de un bărbat, de 55 de ani, din Roman.
Autoturismul a fost oprit pe drumul E 85, la intrarea în Municipiul Roman, iar în urma verificărilor s-a constatat că transporta cinci colete în care se aflau bijuterii susceptibile a fi din aur, în greutate de aproximativ 2,5 kilograme, fără documente legale de provenienţă şi însoţire.
Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că bărbatul a efectuat transportul la solicitarea unei femei, de 59 de ani, din Roman, administrator al unei societăţi ce are ca obiect de activitate casa de amanet şi comerţul cu metale preţioase.
Întreaga cantitate de bijuterii a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi inventariată, supusă unei expertize de specialitate şi tezaurizată, prejudiciul creat urmând a fi precizat la finalizarea acestor activităţi. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…