Cum functioneaza programele SUA de supraveghere

Programele SUA de supraveghere electronică dezvăluite de către fostul consultant NSA Edward Snowden au declanşat o polemică dură.

 

“Distincte, dar complementare”, potrivit Biroului Directorului Naţional al Informaţiilor americane (ODNI), aceste programe prevăd – primul colectarea de metadate telefonice, iar al doilea, numit PRISM, supravegherea pe Internet.

Ambele sunt reglementate de un tribunal secret, Curtea pentru Supravegherea Informaţiilor Străine (FISC – The Foreign Intelligence Surveillance Court), alcătuit din 11 judecători numiţi cu un mandat de şapte ani de către preşedintele Curţii Supreme. Acest tribunal a fost creat printr-o lege din 1978 menită să reglementeze supravegherea electronică în urma scandalului Watergate, care a avut loc cu câţiva ani mai înainte, transmite Mediafax.

Barack Obama a anunţat consolidarea capacităţilor de supervizare a acestei Curţi, în prezenţa unei “voci independente” însărcinate să soluţioneze un eventual conflict cu Guvernul.

 

Colectarea de metadate telefonice

 

Acest program a fost creat prin articolul 215 din Patriot Act, adoptat în primele săptămâni după atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001. El expiră în 2015, dar, în urma dezvăluirilor lui Snowden, mai mulţi congresmeni au ameninţat că nu îl vor prelungi.

El este prelungit o dată la trei luni în baza unui mandat FISC şi obligă operatorii de telefonie americani să pună la dispoziţia Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate (NSA) metadatele telefonice ale abonaţilorlor lor. Acestea nu cuprind conţinutul conversaţiei, ci numerele de telefon, ora şi durata conversaţiei.

Programul vizează să “detecteze comunicaţii între terorişti care operează în afara teritoriului Statelor Unite cu potenţiali complici în ţară”, potrivit ODNI, însă criticii Biroului denunţă lipsa unui control efectiv asupra unor potenţiale atingeri aduse vieţii private.

Aceste metadate au fost exploatate în baza unor “suspiciuni rezonabile” în aproximativ 300 de cazuri în 2012, care au condus la 12 semnalări către FBI în acelaşi an. Doar 22 de analişti din cadrul NSA au acces la ele. Metadatele sunt stocate timp de cinci ani.

 

Programul PRISM de supravegherea internetului

 

Baza legală este articolul 702 dintr-o lege din 2008, adoptată în vederea reglementării interceptărilor NSA, în urma unor dezvăluiri cu privire la interceptări operate fără un mandat din partea justiţiei, în timpul preşedinţiei lui George W. Bush.

Autorizarea a fost prelungită la sfârşitul lui 2012 pentru încă cinci ani. Acest program constituie “instrumentul cel mai important” al NSA în vederea identificării unor ameninţări teroriste, potrivit Agenţiei de informaţii.

El ţinteşte activităţi pe Internet (e-mailuri, conversaţii de tip chat, între altele) ale străinilor aflaţi în afara teritoriului Statelor Unite şi nu este menit să supravegheze americani sau străini pe teritoriul american. Dezvăluirea existenţei sale, la începutul lui iunie, i-a înfuriat pe unii aliaţi ai Statelor Unite, în special Germania.

Programul obligă giganţi în domeniul Internetului ca Microsoft, Apple sau Google să îşi livreze datele către NSA, în baza unui “mandat programatic” emis de FISC anual.

În schimb, NSA este obligată să prezinte rapoarte semestriale de activitate Congresului şi FISC.

Cotidianul britanic The Guardian a mai dezvăluit, la sfârşitul lui iulie, existenţa altui program de supraveghere pe Internet, numit XKeyscore (scris şi X-Keyscore) care permite supravegherea în timp real a activităţii pe Internet a unei persoane, fără să cunoască un identificator “puternic” al ţintei, ca de exemplu adresa acesteia de e-mail.