Această implementare deschide noi oportunităţi în materie de securitate şi detecţie, la interior şi exterior, soluţia fiind dedicată în special aeroporturilor sau altor zone în care este nevoie de un nivel maxim de securitate.
Prin intermediul modulului RSA Surveillance, senzorii OPTEX REDSCAN pot transmite în timp real alarme şi date generale platformei de securitate Genetec™, agenţii de securitate fiind astfel informaţi rapid şi simplu cu privire la orice intruziune în aria de supraveghere. Intruziunile pot fi urmărite pe o hartă digitală, ce permite o localizare rapidă şi precisă a fiecărei tentative de pătrundere.
Senzorii din seria REDSCAN pot fi folosiţi pentru generarea cu ajutorul razei laser a unor planuri virtuale, verticale sau orizontale, a căror penetrare este detectată rapid, precis şi pe zone prestabilite. Aceştia pot genera ziduri virtuale de protecţie, iar, în cazul unui aeroport, pot fi folosiţi pentru a securiza hangare, porţi, sau alte zone. Zidurile virtuale pot proteja şi acoperişurile sau zonele deschise, putând detecta chiar şi obiectele ce sunt aruncate cu o viteză foarte mare, precum paşapoarte sau marfă de contrabandă. Senzorul oferă informaţii cu privire la mărimea şi viteza de deplasare a obiectului şi are capabilitatea de a ignora prezenţa animalelor sau a păsărilor.
“Tehnologia de detecţie şi nivelul de acurateţe oferite de dispozitivele LiDAR au capacitatea de a duce la un alt nivel protecţia aeropoartelor sau a altor zone ce necesită un nivel de securitate foarte ridicat”, a declarat Georges Tannous, Director al Strategic Alliances în cadrul Genetec.
“Integrarea cu modulul Genetec™ RSA ne bucură şi ne onorează. Detecţia tentativelor de intruziune în cadrul unui perimetru exterior sau interior este o componentă cheie a oricărei soluţii de securitate. Acestă colaborare aduce operatorului şi agenţilor de securitate un nou nivel de conştientizare şi control”, a declarat Ryosuke Miwa, Senior General Manager of Global Security Division, OPTEX Japan.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…