Potrivit reprezentantului Poliției Metropolitane din Londra, Mick Neville, instalarea camerelor CCTV este utilă, însă utilizatorii trebuie să fie conștienți de modul în care imaginile surprinse de acestea pot fi transmise poliției și tribunalelor, scrie Source Security.
Neville susține că potențialul maxim al sistemelor nu este folosit. ,,Am cheltuit milioane de lire pentru instalarea sistemelor CCTV, fără să ne gândim la cum vor fi folosite. În ceea ce mă privește, dacă ai un sistem CCTV corespunzător, care acoperă o zonă în care camerele sunt amplasate astfel încât să poată surprinde imagini cu fețele oamenilor, ai o contribuție majoră la siguranța orașului”, a spus acesta.
Totuși, reprezentantul poliției susține că utilizatorii nu cunosc destul de bine sistemele. ,,80% dintre oamenii care dețin sisteme nu știu să le folosească într-un mod adecvat. Deși poate fi mai ușor să cauți imagini pe sisteme digitale și pe rețele, mulți utilizatori se descurcă greu în a descărca imagini care să poată fi preluate de poliție. Deși, în cazuri majore, poliția va descărca imagini relevante, pentru cazuri ca furturile din magazin, această responsabilitate revine proprietarilor”, a explicat Neville.
Acesta a adăugat că există o diferență între sistemele CCTV operate de organizații private și cele operate de autorități, unde există mai puține dificultăți în a obține imagini relevante. ,,Totuși, autoritățile reprezintă o parte mică a acestei situații – majoritatea camerelor sunt deținute de organizații private”, a spus reprezentantul Poliției londoneze.
Totuși, și organizațiile publice au fost criticate de acesta. ,,Trebuie să fie mai conștiente de proprii indicatori de performanță, pentru a se compara unele cu altele. Sunt foarte bune la a se conforma, dar nu și la a-și măsura propria performanță. Nicio afacere nu ar investi în echipament și nu s-ar compara cu un rival. Spre exemplu, dacă Coca-Cola ar veni cu un echipament nou, Pepsi-Cola ar dori să știe cum se descurcă, în comparație”, a argumentat Neville.
,,Un proprietar de sistem CCTV are nevoie să se gândească la acesta ca la un proces end-to-end, în care utilizatorul final este reprezentat de poliție și tribunale. Amplasarea camerelor fără a știi să obții beneficii maxime este ca situația în care un general ar cumpăra mii de arme și nu și-ar antrena soldații să le folosească. Dacă sunt folosite adecvat, sistemele CCTV reprezintă un mod eficient de prevenire și identificare a infracțiunilor, însă instalatorii, operatorii, proprietarii de afaceri și poliția trebuie să colaboreze”, a încheiat Neville.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…