Deputaţii liberal-democraţi de la Chişinău au elaborat un proiect de lege ce prevede acest lucru. Autorii documentului spun că, astfel, va fi protejat dreptul cetăţenilor la viaţă privată, transmite itmoldova.com.
Proprietarii camerelor de supraveghere urmează să indice scopul istalării acestor dispozitive, locul unde vor fi amplasate şi persoanele care se vor ocupa de stocarea datelor. Autorii proiectului spun că, datorită acestei legi, infracţiunile vor fi descoperite mai uşor.
“Persoana fizică, care are casă la sol are dreptul să monteze camera, în schimb unghiul care vrea el să-l facă să nu vină pe loc public. Fiecare poate să pună cameră şi în blocul unde locuieşte, dar trebuie să primească acordul de la toţi vecinii care o să treacă pe lângă camera lor”, a declarat deputatul PLDM Petru Ştirbate.
Totodată, în instituţiile publice, localurile şi spaţiile private, unde vor fi amplasate camere de supraveghere, vor trebui să fie afişate anunţuri care indică acest lucru. În prezent, nu există nicio lege care să reglementeze amplasarea camerelor de supraveghere.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…