Bosch, Samsung si Sony trimise in judecata pentru furt de tehnologie
Potrivit unui comunicat din 7 aprilie 2011 al companiei americane ObjectVideo Inc., aceasta a inaintat o actiune in instanta impotriva Robbert Bosch GmbH, Bosch Security Systems Inc., Samsung Group, Samsung Techwin Co. Ltd., Samsung Techwin America, Sony Corporation si Sony Electronics Inc. pentru incalcarea drepturilor de folosire ale unor patente detinute de ObjectVideo Inc.
Actiunea a fost inaintata in statul Virginia, SUA, si urmareste obtinerea de daune de la companiile mentionate precum si restrictii in utilizarea viitoare a acestor tehnologii. Potrivit lui Bill Marino, CIPO (Chief Intellectual Property Officer) al ObjectVideo Inc.: “In conditiile cresterii puternice din ultimii ani a ofertelor de software de analiza video, am observat o crestere similara a companiilor ce folosesc tehnologii ObjectVideo patentate fara a plati pentru aceasta. Ne vedem nevoiti sa ii asiguram pe partenerii nostri din domeniile software si IP ca nu sunt dezavantajati in mod incorect in piata, de competitori ale caror produse folosesc functionalitati identice sau similare cu inovatii ce ne apartin.”
Reactiile in diversele comunitati de specialisti din domeniul CCTV si software au fost destul de variate si au acoperit intreaga plaja cuprinsa intre critica practicilor marilor corporatii si pacatele sistemului american de patentare. Totusi, cea mai ingrijoratoare perspectiva ni se pare a fi cea potrivit careia in cazul in care ObjectVideo Inc ar avea castig de cauza, putem vorbi de inceputul sfarsitului analizei video datorita tendintei de a reduce intreg conceptul la un microcip sau placa continuta de camera video.
Nu toata lumea este insa la fel de sceptica iar un motiv pertinent in acest sens il constituie faptul ca este practic imposibil ca 3 corporatii mari sa fi folosit fara autorizare acelasi soft, (culmea!) de la o companie care furnizeaza solutii software targetate pentru integratori si producatori OEM. S-ar putea ca acest lucru sa se intample cu o companie rebela, maxim doua, dar nu cu trei si toate in acelasi timp.
Cu siguranta, problema se pune in termeni de pozitionare juridica si nu ne ramane decat sa vedem cum va trata justitia aceasta problema.
Date referitoare la ObjectVideo Inc.
ObjectVideo Inc este lider mondial in software video inteligent folosit pentru cresterea securitatii, operatiuni streamline si business intelligence. Softurile ObjectVideo pot fi folosite in orice sistem video si este accesibil pietei prin intermediul marilor producatori ca un produs high end. Compania a fost infiintata in 1998, are o conducere experimentata si o retea de parteneri de peste 70 de producatori si furnizori de tehnologii din intreaga lume.