Un astfel de sistem ne ajută atunci când este vorba de businessul nostru, ne ajută atunci când este vorba despre o proprietate particulară sau când este vorba despre supravegherea bătrânilor, animalelor de companie sau copiilor, informează stirionline24.ro
Pentru afaceriști, sistemul de supraveghere poate să fie rețeta către succes, deoarece asigură o supraveghere cât mai bună a angajaților și în același timp a bunei desfășurări a activității în timp ce pentru utilizatorii casnici, sistemul de supraveghere este elementul care aduce liniște.
Este clar, așadar, că necesitatea este una din ce în ce mai mare și beneficiile pe care le oferă sunt și ele din ce în ce mai bine conturate.
Chiar dacă necesitatea este mare, asta nu înseamnă că persoanele care au nevoie de aceste sisteme de supraveghere video sunt și educate în acest sens, așadar, se ajunge la situații în care se achiziționează un sistem de supraveghere și din cauza lipsei de informații, acesta nu este atât de eficient pe cât s-ar dori. Din acest motiv, înainte de a face o astfel de achiziție, este indicat să știi foarte bine ceea ce vrei să cumperi.
Din ce este compus un sistem de supraveghere video?
Componentele evidente sunt camerele de supraveghere și DVR-ul. Sistemul de supraveghere video este compus însă din mult mai multe componente, fiecare cu utilitatea lui. Este esențial să cunoști, cel puțin teoretic ceea ce face fiecare dintre aceste componente, pentru a ști ce să cauți și ce trebuie să ceri. Multe dintre magazinele de sisteme de supraveghere îți vor oferi suport, însă nu te poți bază pe acest lucru.
Cum performanța sistemului depinde de foarte mulți factori, cum ar fi sensibilitatea, rezoluția camerelor, modul în care sunt orientate, distanță sau unghiul de vizibilitate, orice informație este cât se poate de utilă.
Camerele video sunt, de departe, elementele principale ale unui sistem de supraveghere video. Acestea au o varietate foarte mare, principalul factor de departajare fiind destinația lor. Vei descoperi camere video de exterior, construite în așa fel încât să reziste la intemperii și la fluctuațiile vremii, sau camere video de interior. De asemenea, poți descoperi camere video alb negru sau color, camere vizibile sau mascate sau camere fixe sau mobile.
Fiecare cameră are o anumită rezoluție, poate să filmeze într-o anumită luminozitate și are un anumit tip de lentilă, care definește unghiul de vizibilitate. Din acest motiv, înainte de a achiziționa o cameră, este indicat să analizezi cu atenție spațiul pe care urmează să îl supraveghezi.
Carcasa pentru camere este și ea o componentă importantă, chiar dacă nu decide calitatea filmării. Aceasta se instalează mai ales atunci când se efectuează o supraveghere exterioară, pentru a feri camera de factori externi, cum ar fi apa, praful sau umiditate. Există chiar și carcase prevăzute cu sisteme de încălzire sau de răcire a camerei și a lentilei, în așa fel încât să nu existe riscul de aburire sau de îngheț.
Tot în categoria componentelor neglijabile, dar totuși importante, intră și suportul pentru fixarea camerei, care decide flexibilitatea de care te vei bucura ulterior. Acesta poate să fie fix, oferindu-i camerei posibilitatea de a capta imagini dintr-o singură direcție sau mobil, permițându-i utilizatorului să decidă tot timpul direcția în care se filmează.
Sistemul de înregistrare video ( DVR) este o altă componentă extrem de importantă , deoarece este cel care preia imaginile, le stochează și le trimite mai departe pentru a putea fi văzute de către utilizator.
Alegerea DVR-ului poate să fie decisivă pentru numărul de camere din sistem și pentru cantitatea de imagini filmate. Pentru a te bucura de flexibilitate cât mai mare, este indicat să optezi pentru un DVR cu cât mai multe canale ( 4, 8. 16, 32 sau 64) și pentru un HDD cât mai încăpător, care să permită stocarea unui volum mare de imagini.
Ultima componentă principală este dispozitivul de afișare a imaginilor, care este de fapt un simplu monitor.
Pe lângă toate aceste componente, există și elementele mai micuțe, cum ar fi iluminatorii cu infraroșu care sunt montați pe camere sau cablurile care fac legătura între camere și celelalte componente. Fiecare dintre aceste elemente contează și întregul ansamblu al sistemului de supraveghere trebuie să le conțină pe toate.
Tehnologia modernă a dezvoltat sisteme de supraveghere din ce în ce mai performante, ce includ camere IP sau camere Wireless, care îți oferă o flexibilitate din ce în ce mai mare. Chiar dacă tendința inițială este să optezi pentru variantele cele mai performante, prețul poate să spună de multe ori altceva și să realizezi că un sistem de supraveghere analog, cu un DVR clasic și cu 4 camere este perfect pentru tine. Totul ține de analiză și de informație, așadar, înainte de orice, este bine să te informezi.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…