HomeStiriBusiness & TehnologieBeneficiile integrării analizei video cu cea audio
beneficiile-integrarii-analizei-video-cu-cea-audio

Beneficiile integrării analizei video cu cea audio

beneficiile-integrarii-analizei-video-cu-cea-audioÎn ceea ce privește supravegherea video, aceasta este un instrument impresionant ce oferă multe beneficii, dar din cauza îngrijorărilor legate de intimitate componenta audio este de multe ori puțin folosită.

De mulți ani, supravegherea video oferă informații importante despre incidente, iar beneficiile oferite de aceasta s-au îmbunătățit mult cu ajutorul analizei video inteligente. Însă folosirea imaginilor audio-video nu este atât de răspândită chiar dacă ar însemna mult pentru evaluarea evenimentelor, scrie benchmarkmagazine.com.

Spre exemplu, în cazul unui incident în care cineva este agresiv verbal, asta nu se poate vedea neapărat pe camerele de supraveghere fără existența unei dovezi audio. Astfel, unele incidente sunt dificil de catalogat fără audio.

Motivul pentru care supravegherea audio-video nu este șla fel de răspânită este din cauza intimității. Oamenilor nu le place să fie ascultați deoarece poate fi un act de a-i spiona sau de a trage cu urechea, ceea ce îi face să se simtă că li se limitează drepturile.

Deși supravegherea audio este limitată, ea aduce beneficii când este folosită pentru a detecta sunete neașteptate, predefinite. Camerele echipate cu un microfon pot fi setate să detecteze sunete care depășesc un anumit număr de decibeli, fără a le clasifica. În felul acesta pot fi detectate incidentele în care cineva țipă la personal, o ușă este trântită sau lovirea mobilei sau a unui ecran. Generarea de alerte în aceste cazuri este importantă, dar pot fi generate alerte și dacă un copil plânge sau tună afară. Acestea sunt alarme false, iar dacă numărul lor este prea mare, ajung să fie ignorate și de aceea sistemul nu mai este eficient.

O soluție inteligentă poate face diferența între tipurile de sunete indiferent de volum, iar analiza audio este mai eficientă. Unii furnizori pot oferi software de analiză care funcționează cu ajutorul unor microfoane standard.

Supravegherea audio nu este la fel de folosită ca supravegherea video din cauza impactului asupra intimității celor monitorizați. În SUA există legi stricte în ceea ce privește supravegherea audio. În cele mai multe cazuri este necesară informarea persoanelor, prin intermediul unui semn care să indice că în zona în care urmează să intre există supraveghere audio. Dacă este implementată corect, analiza audio poate fi un instrument foarte folositor fără a afecta intimitatea oamenilor și respectarea legilor, scrie sourcesecurity.com.

O soluție sunt camele video care procesează sunetele direct pe dispozitiv, fără a trece dincolo de acesta, oferind intimitate. Un set de algoritmi compară și analizează conținutul audio. Procesarea lor la nivel de dispozitiv reduce folosirea resurselor rețelei de supraveghere audio-video.

Indicarea rapidă a zonelor pe care personalul de securitate ar trebui să se concentreze reduce timpul de răspuns la incidente.

Microfonulpoate fi integrat în cameră sau poate fi atașat unui jack. Camerele de interior cu microfon integrat funcționează excelent. Camerele de exterior ce au certificarea IP66 împotriva apei și prafului vor avea o mai mică sensibilitate deoarece microfonul nu este expus. Unele companii produc microfoane direcționale excelente pentru a combate sunetul produs de vânt. Orice microfon de înaltă calitate ar putea depăși performanțele celor integrate.

În funcție de mediul unde este instalat, o simplă stabilire a nivelului de zgomot pentru generarea unei alerte nu este suficientă. Microfonul care are funcția de reducere a zgomotelor de fundal mărește acuratețea detecțiilor. În plus este important ca sistemul VMS să integreze corect interfața camerei pentru a primi o analiză cuprinzătoare a evenimentelor (explozie, geam spart, focuri de armă, țipete), nu doar simple alerte. Este necesară o soluție avansată pentru identificarea diferitelor mesaje primite de la cameră.

analiza audio bine configurată poate oferi infromații importante despre un eveniment de securitate, mărind viteza de reacție și oferind detalii importante dincolo de supravegherea video fără audio.

 

 

 

Share With: