Bancile combat frauda online prin aplicatii smartphone
Clienții își vor putea accesa conturile bancare prin intermediul biometriei vocale, cu ajutorul aplicațiilor smartphone.
Inițiativa aparține Băncii Americii, care a dezvoltat aplicații pentru mobile ce au la bază biometria vocală. Metoda prin care clienții își vor putea accesa conturile va fi rostirea unei parole în smartphone, autentificarea fiind realizată printr-o amprentă vocală unică. Coordonatorul inovației, Dominic Venturo, a spus că instituțiile financiare caută o alternativă sigură de protejare a conturilor, iar tehnologia biometriei vocale permite acest lucru, fiind folosită și pentru alte scopuri interne ale instituțiilor, relatează Network World.
Prima rundă de testări s-a aplicat asupra aparatelor Apple iOS. Motivul alegerii acestei platforme este caracterul singular pe care îl are, în timp ce Androidul Google are mai multe versiuni. Însă, dacă prototipul are succes, Banca Americii intenționează să ofere compatibilitate tehnologiei și cu alte platforme, inclusiv Android, scrie BankRoutingNumber.
HSBC Bank USA a anunțat că va oferi clienților token-uri cu autentificare pe două niveluri pentru banking-ul online. Provenite de la Vasco Data Security, aceste dispozitive permit accesarea conturilor, iar Banca Americii oferă o parolă de unică folosință pentru fiecare client. ,, Privim foarte serios securitatea. Infracțiunile cibernetice sunt fapte ale vieții online. Încercăm să fim în fruntea jocului”, a declarat vice-președintele HSBC Bank, Luanne Kingston, pentru Network World.