Axis Communications anunţă deschiderea unui nou birou în București
Axis Communications anunță deschiderea noului său sediu din România, în București. Cu acest prilej, compania a organizat o masă rotundă de prezentare a soluțiilor inovatoare şi a produselor de ultimă generaţie.
Invitaţii au avut prilejul să îi întâlnească pe reprezentanții Axis la nivel local, să asiste la o prezentare a soluțiilor și să testeze echipamentele puse la dispoziție în showroom.
Discuţia a surprins în mod particular considerații despre marile tendințe din retail, fiind identificate următoarele provocări:
– Comerț online/comerț clasic. Dacă în mediul online totul poate fi măsurat cu ușurință, în comerţul offline măsurarea poate să devină o mare provocare;
– Pierderi anuale înregistrate în condiții de sezonalitate. În 2015, în retail, pierderile generate de furturi au fost de 1.23% adică de circa 123 miliarde USD la nivel global, dintre care 48% fiind înregistrate în timpul sezonului rece;
– Realitatea augmentată nu este încă suficient de mult dezvoltată. Această tendință are capacitatea de a merge în profunzime pentru îmbunătățirea experienței cumpărătorului;
– Adopţia serviciilor în cloud este încă în stadiu incipient;
– Înregistrările video pot fi subiect pentru directivele de protecție a datelor.
Pentru a răspunde provocărilor ce ţin de segmentul retail, Axis propune soluții grupate în două categorii: prevenirea pierderilor (loss prevention) și analiza datelor (Business intelligence), platforme ce rulează direct la nivel de platformă AXIS Camera Application Platform. Din categoria loss prevention, se disting tehnologiile inteligente precum tailgaiting (sistem ce generează alerte în cazul pătrunderii într-o zonă restricţionată a unei persoane fără credenţiale de acces) sau random selector (permite verificarea personalului într-un mod aleator. De asemenea, camerele de supraveghere Axis pot fi integrate cu sistemele POS, acestea putând fi astfel folosite pentru a detecta tranzacţii neautorizate, introducerea manuală de valori, procesările greşite ale retururilor și erorile generate de folosirea incorectă a cupoanelor de reducere. Bazându-se pe reguli de supraveghere definite, sistemul poate înregistra în mod automat toate tranzacțiile, împreună cu alte detalii relevante precum: dată, oră, badge angajat, valoare tranzacţie. Mai mult, datorită modului de Business Intelligence, camerele Axis pot fi folosite pentru a număra clienţii ce intră în magazin, evalua potenţialul promoţiilor în diferite zone şi măsurarea cozilor de la casele de marcat, pentru ca procesul să poată fi eficientizat de către management.
Seria de produse M30
Printre echipamentele pregătite pentru integrarea în proiecte de acest fel amintim AXIS M30, o serie de camere potrivite pentru o supraveghere eficientă și accesibilă în retail. Seria este constituită din 15 modele tip dome, rezistente la acțiunile de vandalism, compacte și cu unghiuri de vizibilitate extinse, de până la 360°. Modelele dispun de senzori începând de la 1MP la 12MP, sunt ușor de instalat și pot fi montate pe pereți sau tavane.