Axis Communications a participat la Conferința de Business & Competitive Intelligence pentru antreprenori
Axis Communications a participat la Conferința de Business & Competitive Intelligence pentru antreprenori organizată de ASE București în cadrul proiectului european ”CIEN – Business and Competitive Intelligence for Entrepreneurs”, prin programul ERASMUS+.
Organizată de ASE București în cadrul proiectului european ”CIEN – Business and Competitive Intelligence for Entrepreneurs”, prin programul ERASMUS+, a două școală de vară are loc la București zilele acestea cu participanți din cadrul universităților din Franța, Grecia, România și Bulgaria. În cadrul școlii de vară miercuri, 12 septembrie, s-a organizat Conferința privind Business & Competitive Intelligence pentru antreprenori la care reprezentanții Axis Communications au fost invitați să participe în cadrul unui panel de discuții. Evenimentul a fost transmis live pe pagina de Facebook a proiectului, precum și pe canalul Axis Communications România cu ajutorul aplicației CamStreamer.
”Business intelligence este și despre tehnologie, dar mai ales despre gândire critică, creativitate și cunoașterea în profunzime a proceselor de afaceri” a fost concluzia discuțiilor din cadrul Sesiunii de informare organizată de către Academia de Studii Economice din București în data de 12 septembrie. Întâlnirea, alături de un mini-târg de soluții de business intelligence, a făcut parte din Școala de Vară organizată în cadrul proiectului Erasmus+
Valorificarea informațiilor video poate aduce multe beneficii în diferite industrii, oferind avantaje competitive prin predicția și planificarea mai bună a activității, iar pentru antreprenori poate face diferența în piață.
”În zona de retail, spre exemplu, supravegherea video este folosită în principal pentru a monitoriza și preveni pierderile, înregistrările putând fi văzute după un eveniment ulterior. Desigur, aceasta este o funcție fundamentală și răspândită care va fi în continuare necesară, iar acoperirea corespunzătoare a unui magazinului este esențială. Însă o soluție de supraveghere video poate face mai mult, nu numai pentru a preveni pierderile, ci și pentru a spori eficiența și, nu în cele din urmă, pentru a crește vânzările. Astfel, clienții noștri folosesc acum soluții inteligente care valorifică cele mai recente aplicații de analytics – o analiză a informațiilor video care să numere accesul în magazin sau unele statistici demografice care să ajute în expunerea produselor la raft”, a exemplificat Marius Potorac-Roman, Account Manager Axis Communications Romania pentru audiența conferinței formată din studenții economiști sau reprezentanții diferitelor companii.
Antreprenorii pot folosi imaginile video în scop de formare, dacă observă că anumite activități nu se derulează corespunzător pot face instruirea cu ajutorul exemplelor din imagini. Alături de angajați pot demonstra tehnicile adecvate sau pot acorda recunoaștere angajaților pentru lucrul bine făcut.
Vizualizarea și analiza video poate dezvălui timpii mai aglomerați pentru a determina nivelurile optime de personal. Acest lucru poate contribui la îmbunătățirea experienței clienților și la creșterea potențială a profitabilității. Întrebările participanților au extins subiectul și către alte industrii, printre care producția, îndeosebi din industria automotive unde imaginile video pot fi valorificate inteligent pentru a eficientiza producția.
Soluțiile dezvoltate peste platforma oferită de camerele video AXIS sunt eficiente din punct de vedere al costurilor, ușor de utilizat și oferă flexibilitatea de a monitoriza operațiunile de oriunde, în orice moment, oferind antreprenorilor posibilitatea de a lucra mai inteligent. În plus, antreprenorii au și posibilitatea de a-și dezvolta propriile aplicații pe platforma AXIS Camera Application Platform.
Proiectul CIEN este implementat de către ASE într-un consorțiu de universități din Franța, Bulgaria, Grecia și România, fiind primul de acest tip care să accesibilizeze la nivelul instituțiilor de învățământ superior și mediului de afaceri cunoștințele cu privire la business și competitive intelligence (BI/CI). Sesiunea de informare a beneficiat de suportul și participarea mediului academic internațional (EDC și CNAM – Franța și SP Jain School of Global Management (UAE), dar mai ales a mediului de afaceri, prin companiile: Axis Communications, Ericsson, BigStep, SonicWall, Zitec.
Participarea reprezentanților Axis în cadrul conferinței din cadrul Școlii de vară în cadrul proiectului CIEN face parte din seria de activități derulate de Axis Communications alături de recunoscuta universitate economică din România – ASE București.