Este vorba de un scaner construit de firma britanică Thruvision. Acesta a fost promovat pentru faptul că poate scana simultan mai mulți pasageri de la o distanță de până la 7,6 metri. Transportation Security Administration (TSA) – agenția guvernamentală care asigură securitatea aeroporturilor din Statele Unite – a început să testeze dispozitivul anul trecut înainte de a-l folosi în proiecte pilot pe aeroporturile din Statele Unite, scrie stuff.co.nz.
Dar acum, agenția federală cere ca scanerul să aibă un „filtru de intimitate” înainte ca să poată testa scanerul într-un mediu în care intenționează să îl folosească, conform unui document TSA.
Documentul a fost publicat pe 26 martie pe un site public, dar nu includea multe detalii precum numele producătorului și costul adăugării filtrului de intimitate. Thruvision a confirmat într-o declarație că documentul se referă la scanerul său, care este folosit în unele stații de metrou și tren din Los Angeles.
Astfel, scanerul a fost testat în baza de testare TSA din Arlington, dar nu va fi luat în considerare pentru a fi folosit până nu îndeplinește cerința de a proteja intimitatea pasagerilor, scrie foxnews.com.
Kevin Gramer, vicepreședinte Thruvision pentru cele două Americi a spus că scanerul nu violează intimitatea pasagerilor și că din contră, respectă legislația în vigoare din Statele Unite care impune filtre de intimitate pentru pasageri.
Îngrijorările legate de încălcarea intimității pasagerilor de către scanerele corporale au apărut după ce, în 2013, s-ar fi spus despre aparatele fabricate de producătorul Torrance, care foloseau nun nivel scăzut de radiații, că ar crea o imagine aparent nudă a pasagerului.
Camerele Thruvision folosesc tehnologia terahertz care este similară imaginilor termice pentru a crea o imagine ca o bulă verde, a precizat un purtător de cuvânt al TSA. O pată neagră este folosită pentru a schița armele și explozibilii care sunt ascunse în corpul pasagerului. Purtătorul de cuvânt a precizat pentru Fox News că scanerul nu încalcă legile federale referitoare la intimitate în ceea ce privește tehnologia imagistică. Însă TSA a fost îngrijorată cu privire la potențialele îngrijorări legate de confidențialitate și a cerut un filtru suplimentar. TSA nu a putut confirma ce dorește să acopere cu noul filtru. TSA se așteaptă ca o actualizare software cu noul filtru să fie realizată până în luna iunie pentru a determina după aceea când și cum va implementa tehnologia pe aeroporturi.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…