“Cererea crescută pentru acest program a atras atenţia infractorilor, care au creat numeroase site-uri fictive cu o identitate vizuală similară cu cea a loteriei vizelor. Ideea ce stă la baza acestei strategii este una simplă: se creează un site identic cu cel original, se optimizează pentru a obţine rezultate relevante în motoarele de căutare atunci când se caută după cuvinte ca „loterie”, „viză”, „green card”. Toate aceste demersuri fac ca site-ul să pară real, permiţând infractorilor accesul la datele personale al celor care se înscriu. În câteva săptămâni, utilizatorul se poate aştepta să primească un set de mesaje spam în care i se solicită plătirea unei ”taxe de procesare”, în urma câştigării loteriei. Din moment ce mesajul conţine toate datele de contact ale utilizatorului , de cele mai multe ori acesta cade în plasa infractorilor”, a declarat Cătălin Coşoi, Head of Online Threats la BitDefender.
Aplicanţii pentru “Diversity Visa” sunt iniţial aleşi la întâmplare de computer prin tragere la sorţi. Vizele sunt distribuite pe şase regiuni geografice, cu un număr mai mare de vize acordat regiunilor ce au o rată de imigrare scăzută. De asemenea ţările care au trimis mai mult de 50.000 de imigranţi către SUA în ultimii cinci ani nu beneficiază de acest program. Pentru ca pe viitor să evitaţi astfel de înşelătorii, BitDefender pune la dispoziţia utilizatorului câteva informaţii referitoare la adevăratul program al Loteriei Vizelor:
În primul rând, trebuie să ştiţi că nu există taxe pentru a participa la această loterie. În al doilea rând, solicitarea unui transfer de bani prin servicii non-bancare ar trebui să fie o alertă pentru că astfel de tranzacţii nu pot fi urmărite în continuare (spre deosebire de transferul bancar)
Adresa de e-mail şi domeniul site-ului sunt fictive şi nu aparţin Guvernului, dat fiind faptul că adevărata adresă a programului e www.dvlottery.state.gov – găzduită pe un domeniu .gov, care nu poate fi cumpărat de un terţ. Mai mult chiar, acest site poate fi accesat doar în perioada de aplicare (anunţată chiar pe site) şi toate înscrieriele sunt acceptate într-un anumit timp stabilit, care este, de asemenea, indicat pe site-ul oficial
Unele pagini false pot avea chiar şi certificat SSL, dar acest lucru garantează doar că aţi ajuns pe pagina al cărui URL doriţi să îl vizitaţi. Aşadar, prezenţa unui astfel de certificat este necesară, dar nu suficientă, pentru că este posibil să fie vorba despre o înşelătorie. Dacă pagina nu este găzduită pe un domeniu.gov, atunci nu pierdeţi timpul, banii şi speranţa pe un astfel de site.
Avertismentul Ambasadei SUA
Sunteţi victima unei escrocherii dacă aţi primit un e-mail prin care sunteţi anunţaţi că cererea dumneavoastră de participare la programul Loteria Vizelor a fost acceptată şi, pentru continuarea procesării, vi se solicită să trimiteţi bani prin Western Union unei anumite persoane de la Ambasada SUA. Guvernul SUA nu vă solicită să îi trimiteţi bani sau să trimiteţi bani vreunei ambasade a SUA prin poştă sau prin alte servicii precum Western Union! Nicio altă organizaţie sau companie privată nu este autorizată de către Departamentul de Stat să-i înştiinţeze pe cei care se înscriu în programul Loteria Vizelor că au fost selectaţi sau să îi informeze care sunt următorii paşi ce trebuie făcuţi în demersul de obţinere a vizei.
Secţia Consulară a Ambasadei SUA a fost informată că mulţi cetăţeni români şi din alte părţi ale lumii au primit e-mailuri nesolicitate de la diverse adrese care includ „usa.com” (gov.usa.states@ usa. com; states.gov.usa@ usa. com; us.a.states@ usa. com; us.state@ usa. com; dv.states.gov@ usa. com; states.us.gov@ usa. com) ori „post.com” (usafis.com@ post. com; usafis.orgn@ post. com).
E-mailurile îi informează pe destinatari că, în urma unei selecţii aleatorii, au fost înregistraţi în programul Loteria Vizelor şi vor primi un permis de rezident permanent sau alte beneficii după achitarea unor sume de bani. Li se cere apoi să plătească o taxă de procesare cuprinsă între 400 şi 800 de dolari prin Western Union pe numele unui individ despre care se pretinde că lucrează la Ambasada SUA din Londra, la adresa Grosvenor Square, nr. 24. Acest anunţ, precum şi alte variante asemănătoare sunt escrocherii.
Centrul Consular din Kentucky al Departamentului de Stat (KCC) nu trimite e-mailuri sau scrisori de înştiinţare celor selectaţi în programul Loteria Vizelor. Cei care s-au înscris în program vor afla dacă au fost selectaţi, numai în momentul în care verifică statutul propriei înregistrări pe pagina de internet http://www.dvlottery.state.gov/, începând cu data de 1 mai 2011. Pe aceeaşi pagină, participanţilor selectaţi li se oferă instrucţiuni suplimentare, inclusiv informaţii despre taxele asociate imigrării în Statele Unite ale Americii.
Cei selectaţi aleatoriu NU sunt informaţi prin e-mail. Dacă primiţi un e-mail care vă informează că aţi fost selectat, NU plătiţi nicio sumă de bani şi vizitaţi pagina de internet www.dvlottery.state.gov pentru mai multe informaţii, avertizează Ambasada SUA la Bucureşti.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…