HomeStiriBusiness & TehnologieArmata SUA va inlocui parolele cu amprentele cognitive
down

Armata SUA va inlocui parolele cu amprentele cognitive

 

 

 

downArmata americană lucrează la un proiect de înlocuire a parolelor cu ,,amprente cognitive”, tehnologie bazată pe analiza modului în care indivizii folosesc limbajul.

 

Pentru crearea noii metode de autentificare, armata americană va implementa stilometrica, o tehnologie care reprezintă analiza modului în care indivizii folosesc limbajul. Fiecare persoană are un profil stilometric diferit, adică tastează și procesează cuvintele diferit, care poate fi un element de identificare mult mai personal comparat cu biometrica, scrie InfoSecurity Magazine.

Sistemul de identificare este dezvoltat datorită unei burse de milioane de dolari acordată academiei militare West Point. Sistemul va utiliza comportamentul unui individ pentru identificare, prin recunoașterea modului în care acesta tastează: greșeli de ortografie, felul în care cursor-ul mouse-ului este utilizat, viteza de tastare etc.

,, La fel ca și atunci când atingi ceva cu degetul și lași o amprentă, când interacționezi cu tehnologia, stabilești un tipar bazat pe modul în care mintea ta procesează informația, lăsând în urmă o amprentă cognitivă”, se explică într-un document raportat de Yahoo! Finance.

Sistemul va fi folosit pentru comunicarea datelor criptate pe toate serviciile și face parte din programul de autentificare al Defense Advanced Research Project Agency (DARPA)

 

 

 

Share With: