Ancheta de la Raiffeisen Bank Ploiesti. Ce spun politistii
Poliţia a audiat angajaţi ai Raiffeisen Bank Ploieşti şi a dispus expertize în urma reclamaţiilor privind furturi din casete de valori, un oficial IPJ Prahova afirmând că dacă salariaţii băncii ar fi respectat protocoalele nu s-ar fi ajuns la reclamaţii şi că se pare că acolo există vulnerabilităţi.
Poliţia Prahova a făcut cercetări la faţa locului, a ridicat mijloace de probă şi a dispus mai multe expertize în cadrul anchetelor deschise la o sucursală a unei bănci din centrul Ploieştiului, a declarat miercuri şeful Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, comisarul-şef Nicolae Zecheru.
Întrebat despre ce expertize este vorba, Zecheru a spus că nu poate da detalii întrucât acestea ţin de anchetele care sunt în desfăşurare.
“Dacă la nivelul băncii, la nivelul funcţionarilor băncii se respectau exact procedurile reglementate prin protocoalele dânşilor de acces în aceste casete nu s-ar fi ajuns la această situaţie”, a afirmat oficialul IPJ Prahova, care se ocupă de anchetele deschise în urma reclamaţiilor privind dispariţia unor sume de bani şi bunuri de sute de mii de euro din casete de valori din incinta Raiffeisen Bank Ploieşti.
În acest context, întrebat dacă angajaţii băncii nu au respectat procedurile în ceea ce priveşte accesul la cutiile cu valori, Zecheru a răspuns: “Se pare că acolo există nişte vulnerabilităţi pe care urmează să le desluşim noi”, transmite Mediafax.
“Oricărei persoane care intră acolo i se deschide uşa de acces în camera respectivă, după care funcţionarul băncii îi desface caseta, îi deblochează practic caseta persoanei care vrea să aibă acces, după care persoana respectivă, cu cheia ei, deschide caseta respectivă şi operează în casetă şi funcţionarul rămâne în proximitatea lui, după care persoana respectivă încuie caseta la loc, după care funcţionarul, cu cheia băncii, blochează caseta. Deci, dacă se respecta chestiunea asta şi se făcea pentru fiecare caz în parte, nu aveam situaţia de acum. Deci, asta este situaţia standard. Deocamdată nu putem să ne pronunţăm, pentru că suntem încă în anchetă, dar eu v-am spus exact cum se pătrunde acolo şi care sunt procedurile. Concluziile le trageţi dumneavoastră”, a adăugat comisarul-şef Nicolae Zecheru.
Acesta a mai spus că poliţiştii care se ocupă de anchetă i-au audiat pe reclamanţi, pe angajaţii băncii şi speră să ajungă la o concluzie “cât de repede”.
Poliţia Prahova a primit, săptămâna trecută, două reclamaţii depuse la o zi diferenţă, din partea unor persoane care susţin că din casete de valori închiriate în incita sucursalei Raiffeisen Bank din centrul Ploieştiului le-au dispărut mai multe bunuri şi sume de bani în valoare de sute de mii de euro.