Adoptarea stadardului de compresie H.265 în industria de securitate
Standardul de compresie H.265 poate reduce cu mult lățimea de bandă consumată fără a compromite calitatea imaginilor video, dar cu toate acestea tehnologia întâmpină niște obstacole înainte de a fi adoptată la scară largă.
Adoptarea în creștere a camerelor de supraveghere video cu o rezoluție din ce în ce mai mare a crescut ulterior cererea de tehnologii îmbunătățite de economisire a lățimii de bandă pentru a ajuta utilizatorul final să obțină cât mai mult din imaginile video care sunt înregistrate zilnic. Standardul H.264 a ajutat piața să treacă cu succes de la analog la IP, dar necesitatea unor capacități de comprimare video îmbunătățite pentru administrarea creșterii de camere cu o rezoluție 4K și cu imagini video cu mai mulți megapixeli rămâne să evolueze, conform securityinfowatch.com.
H.265, poate reduce cu mult folosirea lățimii de bandă fără să compromită calitatea imaginilor video, promițând să fie o soluție pe termen lung de care industria de securitate are nevoie; cu toate acestea, tehnologia încă întâmpină anumite obstacole până când va putea fi adoptată la scară largă. Mulți producători de camere de supraveghere video au introdus camere care folosesc comprimarea H.265. Unii producători și-ai introdus propria soluție de reducere a consumului lățimii de bandă, ca Axis Zipstream, ca mod de a susține clienții care vor să cumpere mai multe camere de înaltă rezoluție pentru ca aceștia să nu fie împiedicați de constrângerile impuse de rețea.
Fredrik Svensson, membru în cadrul ONVIF a declarat în cardul unui interviu pentru SecurityInfoWatch că adoptarea standardului de compresie H.265 în industria de securitate durează deoarece trebuie integrat în toate părțile componente ale sistemului de securitate fizică – VMS, hardware-ul serverului, cardul pentru grafică și camera.
Algoritmului de compresie H.264 i-au trebuit șase ani să ajungă lider al înregistrărilor video din industria de securitate, conform securityportal.ro.
Se speră la o extindere mai rapidă a adoptării standardului H.265. În ciuda faptului că este un standard de compresie superior, ceea ce încetinește răspândirea lui ține de dezvoltarea sau creșterea tehnologiei și de cine deține drepturile de patentare și cum le folosește.
Tehnologia de compresie H.265 a fost dezvoltată inițial pentru dispozitivele electronice obișnuite, avantajele ei făcând-o ideală pentru securitatea fizică.