HomeStiriBusiness & TehnologieADLIC, castigator la EuroCloud Romania 2013
eurocloud award 2013

ADLIC, castigator la EuroCloud Romania 2013

eurocloud award 2013Sistemul ADLIC dezvoltat de SIVECO Romania a fost desemnat de juriul EuroCloud Romania 2013 “Cel mai bun proiect de cloud pentru sectorul public”.

 

ADLIC, unul dintre cele mai mari proiecte in cloud dezvoltate in Romania, a fost desemnat castigator in prima editie nationala a competitiei EuroCloud, la categoria “Cel mai bun proiect de cloud pentru sectorul public”.

ADLIC este sistemul informatizat dezvoltat de SIVECO si folosit din 2001 la nivel national de Ministerul Educatiei Nationale pentru repartizarea computerizata a candidatilor in licee si scoli profesionale, conform metodologiei in vigoare.

Din anul 2011 sistemul ADLIC ruleaza pe platforma de cloud computing Windows Azure, care asigura, datorita puterii de calcul și largimii de banda alocate, disponibilitate continua in perioadele cu incarcare ridicata.

Avand la dispozitie o putere de procesare practic nelimitata, datorita platformei Windows Azure, SIVECO Romania a reusit implementarea site-ului web de afisare a rezultatelor, http://admitere.edu.ro, ca o platforma dinamica, ce raspunde rapid chiar și atunci cand este accesata simultan de zeci de mii de utilizatori.

“Dupa 13 ani in care am furnizat platforma de repartizare a candidatilor in licee in regim computerizat si dupa 3 ani in care aceste servicii au fost sustinute de platforma cloud Windows Azure, ne bucuram ca putem sustine tehnic un sistem de repartizare transparent si obiectiv de care beneficiaza anual peste 145.000 de elevi care promoveaza testele nationale. Platforma de cloud Microsoft Azure a rezolvat toate problemele legate de performanta și capacitate, oferindu-ne timpul necesar pentru a ne concentra pe dezvoltarea unor rapoarte complexe care sa satisfaca toate cerintele de informatii venite dinspre elevi și parinti, respectiv dinspre Ministerul Educatiei”, a declarat Florin Ilia, Vicepresedinte SIVECO Romania.

Aceasta distinctie oferita proiectului ADLIC ii permite acestuia sa concureze mai departe la nivel european, in cadrul competitiei EuroCloud Europa, alaturi de caștigatorii nationali din tarile membre ale retelei EuroCloud.

“Calitatea si diversitatea candidaturilor primite demonstreaza dinamismul si potentialul pietei romanesti de cloud computing. Ne bucuram sa reprezentam Romania pentru prima oara in competitia europeana a premiilor EuroCloud cu solutii locale puternice si implementari cloud de clasa mondiala”, a declarat Elena Zvarici, Presedinte EuroCloud Romania.

Competitia premiilor EuroCloud este o competitie organizata pe doua nivele, national si european, care urmareste sa evidentieze performantele industriei nationale de cloud si business case-urile inovatoare pentru a promova un climat competitional si a creste vizibilitatea industriei de cloud computing la nivel european. Castigatorii premiilor EuroCloud Romania sunt astfel pre-calificati pentru a participa in competitia premiilor EuroCloud Europa, alaturi de castigatorii nationali din tarile membre ale retelei EuroCloud. Campionii europeni vor fi anuntati pe 15 octombrie 2013 in Luxemburg.

In acest an, pentru prima oara, Romania va participa la competitia premiilor EuroCloud Europa. Premiile EuroCloud Romania din acest an au fost disponibile in patru categorii: Cea mai buna oferta de cloud – Iaas, Saas, Paas, Cel mai bun startup de cloud, Cel mai bun proiect de cloud – sectorul privat si Cel mai bun proiect de cloud – sectorul public.

 

Va prezentam si castigatorii celorlalte categorii ale editiei de anul acesta a premiilor EuroCloud Romania:

 

Cea mai buna oferta de Cloud, Infrastructura ca Serviciu: GTS Telecom, GTS Virtual Hosting Environment

Serviciul GTS Virtual Hosting Environment oferă mediului de business resurse de calcul și de rețea la nivel enterprise, bazate pe o infrastructură Cloud localizată în centre de date de ultimă generație ale GTS. Serviciul GTS se remarcă atât prin nivelul de scalabilitate peste media pieței, cât și prin elasticitatea componentelor de calcul (CPU, RAM, HDD) și de rețea. Compania operează o platformă state-of-the-art, implementată în diverse locații din Europa Centrală, bazată pe tehnologii de ultimă generație furnizate de VMware, Cisco, NetApp, CommVault. Conectivitatea serviciilor de Cloud este asigurată de soluții solide de Internet, VPN și Ethernet de până la 10 Gbps, folosind rețelele regionale MPLS și Ethernet operate de GTS.

 

Cea mai buna oferta de Cloud, Software ca Serviciu: Ymens, Platforma cloud Ymens

Platforma cloud Ymens reprezintă prima suită românească de soluții de business, disponibilă în model Software as a Service și dedicată companiilor românești, indiferent de mărimea sau obiectul lor de activitate. Pentru a răspunde cerințelor specifice la nivel local, platforma Ymens este dezvoltată în concordanță cu nevoile mediului economic românesc și cu legislația în vigoare.

 

Cel mai bun Startup de Cloud: RenderStreet

RenderStreet este un render farm online pentru proiecte 3D. Serviciul le ofera artistilor 3D o modalitate simpla si accesibila de a-si accelera semnificativ procesul de randare, castigul de viteza fiind de ordinul sutelor de ori in cazul animatiilor mari.

 

Cel mai bun proiect de cloud, sectorul privat: Implementarea soluțiilor Ymens în cadrul companiei Unior-Tepid

Pentru a susține evoluția rapidă pe piață, compania UNIOR-TEPID, lider în rândul importatorilor de scule de mână și al sculelor profesionale, a optat pentru platforma cloud Ymens. “Productivitatea forței de vânzări a crescut semnificativ de când am început să utilizăm soluțiile Ymens. Chiar dacă activitatea de prospectare a devenit și mai intensă, oportunitățile și cererile de ofertă mai numeroase, agenții noștri de vânzări beneficiază de un instrument de organizare a activității comerciale desosebit de util.” – Dan Dăbuleanu, Administrator UNIOR-TEPID.

Share With: