Inspectoratul General de Aviaţie este structură militară, componentă a Departamentul de Ordine şi Siguranţă Publică al MAI, care execută misiuni operative şi cu caracter umanitar, independent sau în cooperare cu alte structuri ale ministerului, printre acestea numărându-se supravegherea şi intervenţia la frontieră, căutarea şi salvarea persoanelor aflate în dificultate, supravegherea traficului rutier.
Piloţii Ministerului Administraţiei şi Internelor au participat, în primul semestru al anului 2011, la peste 620 misiuni, majoritatea având caracter umanitar.
Astfel, din cele aproximativ 400 de misiuni umanitare desfăşurate în această perioadă, în cooperare cu echipajele medicale SMURD (în cadrul Punctelor de Operare Aeromedicale din Bucureşti, Târgu Mureş şi Iaşi), 80 au fost pentru intervenţia de urgenţă în cazul accidentelor grave, iar celelalte de transport aeromedical interspitalicesc al persoanelor aflate în stare critică.
Dintre cei 112.400 de români care ţşi serbează onomastica de Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, 112.311 sunt bărbaţi, iar 89 sunt femei.
Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, majoritatea românilor care îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, respectiv 109.058, poartă numele de Ilie, alţi 3.237 Iliuţă, iar 16, Iliuş.
Acestora li se adaugă şi 89 de femei care poartă numele de Ilia.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…