Cea de-a doua ediție a conferinței internaționale ”Parteneriatul Strategic Româno-American în domeniul securității cibernetice” a avut loc la 4 octombrie 2018, la Palatul Snagov și a fost organizat de Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint, împreună cu Ambasada Statelor Unite ale Americii, Ministerul Afacerilor Externe, Bitdefender și Microsoft România, se arată într-un comunicat al SRI.
Evenimentul a avut loc în contextul Parteneriatului Strategic Ro-US în domeniul cybersecurity și a reunit aproximativ 150 de participanți, experţi în securitate cibernetică din țară și străinătate, reprezentanţi din mediul public, privat, bancar, academic, precum şi persoane cu rol decizional din unele instituții publice naționale cu atribuții în gestionarea incidentelor de securitate cibernetică.
În cadrul conferinţei au fost dezbătute subiecte actuale, de importanță deosebită pentru domeniul securității cibernetice, precum peisajul global al amenințărilor cibernetice, legislația națională în domeniul cyber și analiza unor atacuri cibernetice.
Evenimentul și-a propus să ofere audienței o imagine de ansamblu asupra securității cibernetice la nivel național și internațional, perspective și analize concrete asupra evoluțiilor amenințărilor din spațiul virtual și un schimb de bune practici în domeniul securității cibernetice.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…