HomeInformatii UtileACTE NECESARE PENTRU ELIBERAREA PERMISULUI DE PORT- ARMĂ
ACTE NECESARE PENTRU ELIBERAREA PERMISULUI DE PORT- ARMĂ

 

ACTE NECESARE PENTRU ELIBERAREA PERMISULUI DE PORT- ARMĂ

 

PROCEDURA DE AUTORIZARE A PERSOANELOR FIZICE A ARMELOR ŞI MUNIŢIILOR LETALE ŞI NELETALE PENTRU PROCURARE, DEŢINERE, PORT ŞI FOLOSIRE

 

În vederea autorizării procurării armelor letale, cetăţenii români sau străinii cu domiciliul ori reşedinţa în România, trebuie să depună la organul de poliţie competent din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială domiciliază sau după caz, au reşedinţa, un dosar care trebuie să cuprindă următoarele documente care să ateste îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 15 alin. (1) din Legea 295/2004:

  1. cerere tip, model anexa nr. 1 (H.G. 130/2005);
  2. actul de identitate al solicitantului, original şi copie;
  3. un certificat medical eliberat de o unitate sanitară specializată, cu cel mult 6 luni înaintea depunerii cererii, din care să rezulte că nu suferă de una din afecţiunile stabilite de Ministerul Sănătăţii care fac imposibilă autorizarea pentru a deţine sau, după caz, purta şi folosi arme şi muniţii letale, şi este apt să deţină astfel de arme şi muniţii;
  4. certificat de cazier judiciar;
  5. aviz psihologic din care să rezulte că solicitantul este apt să deţină, să poarte şi să folosească arme şi muniţii letale, eliberat cu cel mult 12 luni înaintea depunerii cererii, de un psiholog autorizat pentru efectuarea unor astfel de teste, atestat în condiţiile legii;
  6. certificatul de absolvire a unui curs de instruire teoretică şi practică în domeniul armelor şi muniţiilor, organizat de o persoană juridică autorizată în acest sens, în original şi copie;
  7.  două fotografii color cu dimensiunea 4×5 cm;
  8.  dovada achitării taxelor pentru autorizare, prevăzute de legislaţia în vigoare;
  9. abrogat;
  10. carnetul de membru vânător, în original şi copie, vizat pe anul în curs, eliberat de o organizaţie vânătorească legal constituită, afiliată la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România – pentru arme lungi cu destinaţia – vânătoare sau după caz, tir sportiv sau biatlon, în cazul în care persoana solicită autorizarea procurării armei în scopul portului şi folosirii acesteia;
  11. carnet de antrenor de tir sau biatlon eliberat de Agenţia Naţională pentru Sport sau legitimaţie de sportiv de tir sau biatlon, vizat la zi de Federaţia Română de Tir Sportiv sau de Federaţia Română de Schi şi Biatlon, în original şi copie, pentru arme de tir, iar în cazul în care persoana solicită autorizarea procurării armei în scopul portului şi folosirii, trebuie să prezinte şi o adeverinţă din partea clubului sportiv la care este legitimat, care să ateste acordul acestuia cu privire la folosirea armelor al căror proprietar este solicitantul, în cadrul antrenamentelor sau concursurilor oficiale la care urmează să participe;
  12. adeverinţă care atestă, în cazul cetăţeanului român, faptul că titularul are calitatea prevăzută la art. 14 alin.(2) lit.a) şi b) din Legea 295/2004, eliberată de instituţia competentă în acest sens, în cazul în care persoana solicită autorizarea procurării armei de apărare şi pază în scopul portului şi folosirii acesteia.

 

ACTE NECESARE ÎN VEDEREA OBŢINERII PERMISULUI DE TRANSFER ARME ŞI MUNIŢII NELETALE DINTR-UN STAT MEMBRU AL U.E. ÎN ROMÂNIA

 

  • cerere-tip, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 19/ HG 1914/2006

  • documente, însoţite de traducerea legalizată în limba română, prin care se face dovada că sunt autorizaţi, de către autorităţile statului membru pe teritoriul căruia se află, să efectueze transferul armelor şi, după caz, al muniţiilor respective;

  • documente din care să reiasă că destinatarul din România este autorizat să procure şi să deţină armele care vor fi transferate către acesta;

  • documente din care să reiasă că paza transportului este asigurată pe teritoriul României; – contract cu o unitate de jandarmi care să aibă ca obiect paza transporturilor cu caracter special

  • împuternicirea legală a persoanei care solicită eliberarea permisului de transfer al armelor şi muniţiilor letale, după caz.

Termenul de eliberare al permisului de transfer este de 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii, iar termenul de valabilitate al acestuia este de 90 zile de la data eliberării.

În cazul în care obiectul transferului îl constituie arme letale cu ţeavă ghintuită, este necesar ca în prealabil să se solicite la ANCEX eliberarea permisului de efectuarea operaţiunilor necomerciale.

 

ACTE NECESARE ÎN VEDEREA OBŢINERII PAŞAPORTULUI EUROPEAN PENTRU ARME DE FOC

 

În vederea eliberării paşaportului european pentru arme de foc, cetăţenii români sau rezidenţii statelor membre care au reşedinţa sau, după caz, domiciliul în România, ce îndeplinesc condiţiile prevăzute de Lege vor depune, personal sau prin mandatar cu procură specială, la organul de poliţie competent care le-a acordat permisul de armă, un dosar cuprinzând următoarele documente:

  • cerere-tip, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 7;

  • două fotografii color cu dimensiunea 4 x 5 cm;

  • documentul de identitate al solicitantului, în original şi în copie, sau după caz, copie legalizată a documentului de identitate;

  • permisul de armă al solicitantului, în original şi în copie, sau după caz, copie legalizată a permisului de armă;

  • documente prin care se argumentează motivele introducerii armelor pe teritoriile statelor membre în perioada călătoriei.

Documentele originale prevăzute mai sus se restituie pe loc, după confruntarea copiilor cu acestea.

În situaţia în care solicitantul şi-a schimbat domiciliul sau, după caz, reşedinţa în cazul rezidentului statului membru, de pe raza de competenţă a organului de poliţie care i-a acordat permisul de armă, acesta se prezintă pentru eliberarea paşaportului european al armelor de foc la organul de poliţie competent pe raza căruia şi-a stabilit noul domiciliu sau reşedinţa şi în evidenţa căruia se află la data solicitării.

În paşaportul european pentru arme de foc se înscriu numai armele letale pentru care titularul are drept de port şi folosire.

(1) În vederea obţinerii autorizaţiei de introducere pe teritoriul României a armelor de foc, prevăzută la art. 117 din Legea nr.295/2004, rezidenţii statelor membre care doresc să călătorească în România cu arme de foc şi/sau muniţii şi au efectuată menţiunea în paşaportul european pentru arme de foc că introducerea armelor respective este supusă autorizării pe teritoriul României, vor depune, personal sau prin mandatar cu procură specială, la organul de poliţie competent din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, respectiv al oricărui inspectorat judeţean de poliţie sau la Inspectoratul General al Poliţiei Române, un dosar cuprinzând următoarele documente:

  1. cerere-tip, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 5;

  2. paşaportul european pentru arme de foc al solicitantului, în original şi în copie, sau după caz copie legalizată a acestuia;

  3. documentul de identitate al solicitantului, în original şi în copie, sau după caz copie legalizată a acestuia.

(2) Documentele originale prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) se restituie pe loc, după confruntarea copiilor cu acestea.

Conform art. 12 din H.G. nr.1914 /2006 în termen de 30 zile de la data depunerii cererii, organele de poliţie competente prevăzute la art. 11 alin. (1) eliberează autorizaţia de introducere pe teritoriul României a armelor de foc, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 6.

Procurarea armelor letale de pe teritoriul României

(1) Procurarea unei arme letale, precum şi a muniţiilor corespunzătoare, de pe teritoriul României, de către rezidenţii statelor membre, în scopul scoaterii acesteia din ţară, se poate face, în condiţiile prezentei legi, numai în baza autorizaţiei de procurare a armei sau, după caz, a muniţiei, eliberată de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, de inspectoratele judeţene de poliţie în a căror rază teritorială de competenţă îşi desfăşoară activitatea de comercializare a armelor armurierul de la care urmează să fie procurată arma, precum şi de către Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În vederea obţinerii autorizaţiei de peocurare a armelor letale solicitantul va depune la formaţiunea de poliţie competentă teritorial un dosar ce va cuprinde următoarele documente :

  1. cerere-tip,

  2. documentul de identitate al solicitantului, în original şi în copie sau, după caz, copie legalizată a acestuia, însoţit de traducerea legalizată în limba română;

  3. autorizaţia prealabilă de procurare a armei sau, după caz, a muniţiilor, eliberată de autorităţile competente ale statului al cărui rezident este solicitantul, însoţită de traducerea legalizată în limba română.

În termen de 30 zile de la data depunerii cererii, organele de poliţie competente eliberează autorizaţia de procurare a armei letale, precum şi a muniţiilor corespunzătoare, de pe teritoriul României, în scopul scoaterii acestora din ţară.

 

ACTE NECESARE PENTRU AVIZAREA OPERAŢIUNILOR DE IMPORT-EXPORT CU ARME ŞI MUNIŢII

 

Condiţii în care persoanele juridice pot efectua operaţiuni cu arme şi muniţii

 

  • în obiectul de activitate să aibă incluse operaţiuni cu arme şi muniţii;

  • societatea să fie autorizată de unitatea de poliţie pe raza căreia îşi are sediul, conform art. 108 din Legea nr. 295/2004;

  • să deţină spaţiu pentru depozitare şi vânzare cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi a muniţiilor cu modificările şi completările ulterioare;

  • să deţină registru tip pentru evidenţierea operaţiunilor de vânzare a armelor şi muniţiilor, vizat de organele de poliţie competente;

  • persoanele care efectuează operaţiuni cu arme şi muniţii, să prezinte certificat de cazier judiciar din care să rezulte că nu au fost condamnate la o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 1 an pentru infracţiuni comise cu intenţie.

 

Prin O.U. nr. 26/2008 a fost introdusă obligativitatea societăţilor comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu arme şi muniţii de a obţine avizul Inspectoratului Teritorial de Muncă pentru spaţiile destinate depozitării muniţiilor, capselor sau pulberilor pentru muniţii.

 

ACTE NECESARE ÎN VEDEREA OBŢINERII AVIZULUI PE LICENŢELE DE IMPORT-EXPORT DE CĂTRE AGENŢII ECONOMICI PENTRU ARME DE FOC ŞI MUNIŢII

 

ACTE NECESARE DEPUNERII DOSARULUI

 

1. La prima solicitare a unui aviz:

  • cerere în care se solicită avizarea, pentru fiecare licenţă (dublu exemplar);

  • copie după factura proformă tradusă şi legalizată;

  • certificat constatator de la Registrul Comerţului;

  • cazierul fiscal al societăţii care solicită avizul pentru operaţiuni de import-export, eliberat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice;

  • copie după statutul societăţii, în care să fie prevăzut, în mod expres faptul că societatea desfăşoară operaţiuni cu arme şi muniţii (comerţ, import-export, conform cod CAEN, 5147, 5248, 5250, etc.);

  • copie de pe autorizaţia emisă de Inspectoratele Judeţene de Poliţie sau după caz D.G.P.M.B. în baza art. 108 din Legea nr. 295/2004;

  • licenţele de import / export eliberate de Ministerul Afacerilor Externe – Direcţia Licenţe;

  • copie după contractul cu unitatea de jandarmi care să asigure paza transportului armelor şi muniţiilor (conform art. 25 (2) din Legea nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor);

  • chitanţa în original a plăţii taxei pentru acordarea avizului, în regim normal sau de urgenţă;

  • delegaţia, în copie, a persoanei care depune dosarul, emisă de societatea care solicită avizul, cu semnătura şi ştampila conducătorului unităţii.

 

Având în vedere recodificarea activităţilor societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu arme şi muniţii au obligaţia ca până la sfârşitul anului în curs să se adreseze Oficiului Registrului Comerţului pentru înscrierea noilor coduri CAEN rev.2.

 

2. La următoarele solicitări:

  • cerere de avizare (dublu exemplar) pentru fiecare licenţă;

  • copie după factura proformă tradusă şi legalizată;

  • chitanţa în original a plăţii taxei pentru acordarea avizului, în regim normal sau de urgenţă;

  • delegaţia, în copie, a persoanei care depune dosarul, emisă de societatea care solicită avizul, cu semnătura şi ştampila conducătorului unităţii;

 

OBLIGAŢIILE SOCIETĂŢILOR COMERCIALE DUPĂ EFECTUAREA IMPORTULUI

 

Societăţile comerciale care au obţinut avizul favorabil pentru importul sau exportul de materii explozive au obligaţia, ca în termen de 30 zile de la efectuarea importului, să se prezinte la D.A.E.S.T. cu următoarele documente:

  • Declaraţiile vamale pentru import;

  • Facturile externe.

 

PROGRAMUL DE DEPUNERE ŞI RIDICARE A DOSARELOR

 

  • Directorul Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice – Marţi: orele 11-13

  • – Joi: orele 14-16

  • Directorul Adjunct al Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice – Miercuri: orele 13-15

NOTĂ:

Dosarele de avizare a licenţelor de import-export se depun la sediul I.G.P.R.- D.A.E.S.T., prin serviciul secretariat (tel. 021/ 208.25.25/interior 26.049), în zilele de audienţă stabilite de conducerea unităţii.

  • NU SE ACCEPTĂ DEPUNEREA DOSARELOR ÎN ALTE CONDIŢII, SAU PRIN INTERMEDIARI.

  • NU SE ACCEPTĂ DECÂT DEPUNEREA DOSARELOR COMPLETE, VIZATE ÎN ACEST SENS DE UN LUCRĂTOR AL DIRECTIA ARME, EXPLOZIVI ŞI SUBSTANŢE TOXICE DIN INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE .