HomeArticles Posted by admin2 (Page 905)

grupari destructuratePeste 40 de percheziţii au fost efectuate în joi dimineaţă în judeţele Vâlcea, Sibiu, Dolj, Olt, Braşov şi municipiul Bucureşti, la locuinţele membrilor a două grupări ce se ocupau cu licitaţii fictive pe internet, prejudiciul creat, stabilit până în prezent, fiind de peste 300.000 de euro. 25 de persoane care făceau parte din cele două grupări au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea pentru audieri.

atac ciberneticComisia Europeană a fost victima unui atac informatic “serios” miercuri, în ajunul unui summit la Bruxelles al şefilor de stat şi de guvern din UE, au anunţat doi dintre purtătorii săi de cuvânt.

ministerul administratiei si internelorInstitutul de Studii pentru Ordine Publică din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a găzduit, în perioada 21 – 22 martie, cea de-a doua Reuniune a Grupului de lucru pentru Curricula Comună, manifestare desfăşurată sub egida Colegiului European de Poliţie (CEPOL).

Sediul ITM BuzauO firma de paza din Buzau – Total Grup Security – a fost amendata cu 114.000 de lei dupa ce inspectorii de la ITM au descoperit ca avea 179 de angajati fara contracte de munca.

romanian national securityMai multe siteuri ale unor publicaţii din Ungaria – printre care budapesttimes.hu si magyarhirlap.hu – au fost atacate duminică de hackerii români.

scanner corporalAeroporturile ”Henri Coandă” şi ”Aurel Vlaicu” au fost dotate cu scanere corporale donate de Ambasada Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti.

tren marfar jefuitPaguba de proportii pentru CFR, in judetul Constanţa, dupa ce un grup de circa 30 de hoti a atacat un tren marfar.

traian igasMinistrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, a declarat joi, la Arad, că primii angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor care se vor afla pe lista de restructurări vor fi cei cu probleme de disciplină, cei care au comis abateri, nu şi-au făcut datoria sau au dosare penale.

frauda pe internetUn tânăr de 23 de ani a fost reţinut de poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Gorj, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune. Acesta este suspectat că a înşelat prin intermediul unui site specializat în tranzacţii on-line, mai multe persoane.