HomeArticles Posted by admin2 (Page 800)

control noapteaÎn urma unei acţiuni desfăşurată la nivel naţional, pe parcursul a două zile, poliţiştii specializaţi din cadrul serviciilor de ordine publică au constatat nouă infracţiuni. Pentru deficienţele descoperite, poliţiştii au aplicat aproximativ 1.800 de sancţiuni contravenţionale.

camere de supraveghere videoPrimarul Capitalei, Sorin Oprescu, a prezentat joi o situaţie la zi a şcolilor din programul BEI, precizând că 78 dintre ele au fost reabilitate complet, iar restul urmează să fie gata până în martie anul viitor.

amprentaPoliţia Română a rămas fără cele două programe folosite pentru recunoaşterea facială şi identificarea amprentelor.

amendaÎn urma unei acţiuni desfăşurată la nivel naţional, poliţiştii specializaţi din cadrul serviciilor de ordine publică au constatat şapte infracţiuni de favorizarea infractorului, săvârşite de agenţii de pază de la mai multe magazine. Pentru deficienţele descoperite, poliţiştii au aplicat şi 28 de sancţiuni contravenţionale.

bitdefender mobile securityAV-Comparatives a mai mult de 18.000 de aplicaţii periculoase de Android plasează Bitdefender Mobile Security în categoria produselor de top, atât la protecţia împotriva viruşilor de Android, cât şi din punct de vedere al impactului pe care îl are asupra bateriei telefonului, potrivit testelor realizate de organizaţia independentă de analiză AV-Comparatives.

cursMarţi, 11 septembrie, în prezenţa conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor, la sediul MAI, a avut loc deschiderea oficială a cursului „Managementul Afacerilor Interne”.

security portal hackedIn data de 7 septembrie 2012, in jurul orei 09.00, securityportal.ro a fost tinta unui atac informatic revendicat de gruparea GROUP X3 care s-a manifestat prin redirectarea vizitatorilor domeniului securityportal.ro catre pagina din imaginea alaturata.

jandarmiPeste 200 de jandarmi vor asigura ordinea publică la meciul de fotbal România – Andorra din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial de Fotbal 2014, care se va disputa marţi seara, pe ‘Arena Naţională’ din Capitală.

anonymous ownerGoDaddy, o companie care administrează găzduirea a milioane de site-uri în întreaga lume, a fost atacată de un membru al grupului de hackeri Anonymous.

google virus totalGoogle a achizitionat site-ul VirusTotal. Serviciul, gratuit, permite scanarea de programe daunatoare a unui URL sau a unor fisiere selectate de catre utilizator.