HomeArticles Posted by admin2 (Page 753)

autostradaHoţii de maşini preferă autovehiculele achiziţionate în “leasing” sau închiriate în regim “rent-a-car” pe care le pot valorifica cu acte false în ţări din Uniunea Europeană, numai anul trecut înregistrându-se în Bucureşti peste 1.200 de astfel de infracţiuni, cu 17% mai mult comparativ cu 2011.

bataieO femeie de 70 de ani şi un bărbat de 78 de ani au fost snopiţi în bătaie de un agent de pază din gara din Cluj-Napoca.

aPoliţiştii bucureşteni au ridicat pe parcursul anului 2012, în vederea casării, peste 1.300 de arme, dublu faţă de anul 2011, potrivit informaţiilor remise Agerpres de Poliţia Capitalei.

ciscoCisco a prezentat rezultatele a două studii la nivel mondial, care oferă o imagine reală asupra noilor provocări din domeniul securităţii cu care se confruntă companiile, departamentele IT şi utlizatori individuali, pe măsură ce mobilitatea devine tot mai importantă pentru angajați, atunci când combină munca cu viața personală.

bitdefenderO versiune inițială a sofisticatului software periculos MiniDuke, care a afectat instituții guvernamentale și agenții din Europa (inclusiv România), este activă încă din mai 2012, relevă analizele Bitdefender.

amendaCu ocazia meciului de fotbal Rapid-Dinamo, disputat în data de 03 martie, Jandarmeria Capitalei a constatat mai multe abateri de la prevederile legale în vigoare, săvârşite de către clubul organizator, de firma de pază şi de către unii dintre suporteri.

facebookŞtergerea tuturor urmelor personale lăsate pe internet de un utilizator Facebook, cum cere o directivă europeană care vorbeşte inclusiv despre “dreptul de a fi uitat” în reţea, este în unele cazuri imposibilă, precizează Richard Allan, directorul de Relaţii Publice pentru Europa şi Asia al acestei reţele de socializare.

samsungSamsung lansează Knox, sistemul care securizează folosirea mobilului în interes de serviciu, dar și în timpul liber.

pistolDoi bărbaţi au fost reţinuţi după ce, în 7 februarie, au ameninţat cu un pistol neletal şi l-au lovit în cap pe un bărbat în timp ce înmâna unui cunoscut suma de 20.000 de lei, în ajutorul acestuia sărind prieteni, iar tâlharii au fugit fără bani, însă şi-au pierdut arma.

camere supraveghere bijuteriiDoi tineri îndrăgostiţi s-au specializat în furtul de bijuterii din magazine. Cei doi nu au ţinut, însă, cont de camerele de supraveghere din Suceava, care le-au surprins fiecare mişcare.