Ger de crapa pietrele. Cum te feresti de incendii
În această perioadă extrem de geroasă, din cauza nerespectării regulilor de securitate anti-incendiu la exploatarea sobelor şi focului deschis, există riscuri suplimentare.
Potrivit unor studii efectuate de către specialişti, printre cele mai răspândite încălcări ale regulilor antiincendiare în sectorul locativ, sunt următoarele:
– lipseşte foaia metalică cu dimensiunile 70X50 cm, pe podeaua de lemn, de la gura sobei;
– stocarea materialelor inflamabile în preajma sobei;
– nu sunt curăţate de funigine canalele de fum;
– păstrarea în podurile caselor a paielor, fânului, cherestelei şi altor materiale uşor inflamabile;
– depozitarea fânului, lemnului de foc şi altor materiale uşor inflamabile în apropierea casei;
– aprinderea rugurilor în imediata apropiere de construcţii;
– aprinderea focului în sobe cu ajutorul lichidelor uşor inflamabile;
– supraîncălzirea sobelor;
– utilizarea aparatelor electrice de încălzit defecte sau artizanale;
– concentrarea concomitentă a mai multor aparate electrice, care suprasolicită reţeaua;
– lăsarea fără supraveghere a focului în sobe;
Pentru prevenirea incendiilor, este recomandat:
– verificaţi sobele şi canalele de evacuare a fumului. Sobele trebuie să fie curăţate la începutul sezonului de încălzire şi o dată la 3 luni să fie înlăturată funiginea din canalele de fum şi din sobe;
– nu lăsaţi fără supraveghere sobele aprinse. Categoric se interzice lăsarea sobele în seama copiilor mici;
– nu lăsaţi combustibil şi alte materiale pentru aprinderea focului pe placa metalică din faţa uşiţei de alimentare;
– nu utilizaţi pentru aprinderea focului în sobă benzina, gazul lampant, motorina sau alţi lubrifianţi;
– nu utilizaţi canalele de gaze sau de ventilare în calitate de coş de fum;
– nu închideţi canalele de evacuare a fumului până la arderea completă.