HomeStiriSecuritate ITAtentie la “premiile” telefonice
inselaciuni prin telefon

Atentie la “premiile” telefonice

inselaciuni prin telefonLa data de 14.12.2011, poliţiştii Formaţiunii de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Abrud, judeţul Alba, l-au identificat pe principalul suspect de comiterea unei infracţiuni de înşelăciune, faptă prin care a produs un prejudiciu de 10.000 de lei.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că, la data de 11.11.2011, C.E., de 20 de ani, din municipiul Brăila, a trimis un mesaj pe telefonul mobil unei persoane din comuna Roşia Montană, judeţul Alba, prin care o anunţa că a câştigat un premiu în valoare de 15.000 euro din partea unei cunoscute companii de telefonie mobilă, cu condiţia de a depune suma de 10.000 lei la un oficiu poştal din Brăila.

Victima a depus suma de bani pe numele suspectului, moment din care acesta nu a mai răspuns la telefon. În cursul zilei de ieri, 14.12.2011, suspectul a fost reţinut în baza unei ordonanţe urmând ca joi, 15.12.2011 acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cîmpeni, cu propunerea de sesizarea instanţei de judecată şi arestarea preventivă sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune.

RECOMANDĂRI ALE POLIŢIEI ROMÂNE:

Pentru a nu deveni victime, poliţiştii recomandă :

– nu răspundeţi unor mesaje telefonice adresate prin SMS prin care sunteţi anunţaţi că aţi câştigat premii promoţionale, bani sau excursii. Nu comunicaţi datele dumneavoastră de identificare şi nu trimiteţi în avans sume de bani sau cartele telefonice;

– fiţi atenţi cu privire la reprezentanţii unor reţele de utilităţi care vor să verifice instalaţiile existente în locuinţe!

Share With: