Hackerii din LulzSec se retrag
Grupul de hackeri LulzSec a anunţat sâmbătă seară că îşi încetează activitatea, revendicând o campanie de 50 de zile în cursul căreia a expus vulnerabilităţi ale sistemelor mai multor organizaţii guvernamentale şi private, printre care s-au numărat CIA şi poliţia britanică.
Mesajul privind încheierea campaniei a fost publicat în contul Twitter al grupării, la o săptămână după arestarea în Marea Britanie a unui tânăr hacker în vârstă de 19 ani, despre care poliţia a afirmat că face parte din gruparea LulzSe, transmite Mediafax.
“Noi suntem Lulz Security, iar acesta este mesajul nostru final”, a anunţat grupul, cerându-le susţinătorilor să continue operaţiunea AntiSec, care pare să fi vizat sisteme informatice ale instituţiilor de stat.
“În aceste ultime 50 de zile, am perturbat activitatea companiilor, guvernelor, deseori chiar a populaţiei generale (…), numai pentru că am putut face acest lucru”, precizează grupul, referindu-se la “emoţia pură, haotică, amuzamentul şi anarhia” şi “încheierea unei călătorii prevăzute să dureze 50 de zile”.
Lulz Security publicase vineri sute de documente obţinute aparent de pe un site al poliţiei din Arizona, în urma unui atac având ca scop un protest faţă de legislaţia locală privind imigraţia. Cu acea ocazie, gruparea îşi anunţase intenţia “de a publica săptămânal documente confidenţiale şi informaţii personale stânjenitoare despre personalul militar şi poliţişti”.
În mesajul de sâmbătă seară însă, şase membri ai echipei LulzSec au declarat că nu îşi propun să fie asociaţi pe termen lung cu identitatea acesteia.
În ultimele săptămâni, grupul – devenit cunoscut prin atacurile împotriva site-urilor de jocuri video ale Sony şi Nintendo – a revendicat şi atacuri asupra canalului de televiziune public american PBS, a companiei Sony, a canalului TV Fox, a unor site-uri pornografice, a FBI, CIA şi guvernului american. Hackerii au vizat şi site-urile preşedinţiei şi guvernului brazilian, dar şi ale poliţiei britanice.