HomeStiriSecuritate FizicaPrins cand isi ridica produsele cumparate cu carduri clonate
catuse

Prins cand isi ridica produsele cumparate cu carduri clonate

catuseUn constantean a fost surprins in flagrant in timp ce a ridicat de la o firma de curierat bunuri comandate on-line si platite cu carduri bancare clonate.

In urma investigatiilor efectuate, politistii Serviciului de Combatere a Criminalitatii Informatice din cadrul B.C.C.O. Constanta au documentat activitatea infractionala a lui M.S., de 27 de ani, suspectat ca, in perioada 20 februarie -30 martie a.c., a efectuat mai multe comenzi on-line de bunuri, in special produse electronice scumpe, comenzile fiind onorate de magazin, iar bunurile fiind livrate prin diverse firme de curierat. Plata bunurilor a fost efectuata cu carduri emise de institutii bancare din SUA, datele fiind obtinute prin metoda „phishing”. Comenzile online au fost facute dandu-se ca date de contact diverse adrese de e-mail, precum si diferite locatii de pe raza municipiului Constanta.

Suspectul este banuit ca face parte dintr-o grupare ce desfasoara operatiuni financiare frauduloase folosind instrumente de plata electronice, clonare de carduri bancare si efectuare de transferuri frauduloase de sume de bani din conturile unor cetateni straini, fapte prevazute si pedepsite de art. 48 din Legea 161/2003 si art. 27 din Legea 365/2002.

Pentru probarea activitatii infractionale, la data de 6 aprilie a.c., in jurul orei 14.00, in zona Casei de Cultura din municipiul Constanta, politistii Serviciului de Combatere a Criminalitatii Informatice din cadrul B.C.C.O. Constanta, sprijiniti de efective din cadrul Brigazii Mobile de Jandarmi ”TOMIS” Constanta, l-au prins in flagrant pe suspect, in momentul in care a primit prin intermediul unei firme de curierat produse electronice (2 TV tip LCD si un sistem audio), in valoare de aproximativ 10.000 de lei, pe care le-a comandat si platit on-line cu carduri bancare clonate.

In aceeasi zi, au fost efectuate patru perchezitii domiciliare, in urma carora au fost ridicate 4 laptop-uri, o unitate centrala de calculator, medii optice de stocare, 3 TV LCD, un sistem audio, carduri blank, precum si mai multe carduri emise de institutii bancare din tara si strainatate.

Share With: