Grupare infracţională specializată în fraude prin internet
Procurorii DIICOT au efectuat la sfârşitul lunii ianuarie 28 de percheziţii, în judeţele Vâlcea, Olt şi Sibiu, având drept scop destructurarea unui grup infracţional de 26 de persoane, învinuite de fraudă informatică şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
Învinuiţii accesau site-uri specializate în tranzacţii on-line, oferind spre vânzare bunuri pe care nu le deţineau. Accesul la aceste site-uri se făcea prin crearea de conturi de utilizator, folosind datele de înregistrare ale altor persoane sau date ale cardurilor bancare aparţinând acestora. Victimele erau induse în eroare să transfere diferite sume reprezentând preţul bunurilor “cumpărate”, “garanţii” sau “taxe de livrare”. Valoarea totală a prejudiciului creat depăşeşte suma de 100.000 de euro, fiind identificate 100 de părţi vătămate, cetăţeni străini.
Cercetările au fost efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul SCCO Vâlcea, BCCO Piteşti, BCCO Craiova, SCCO Sibiu şi SCCO Hunedoara, precum şi lucrători din cadrul B.S.I.J. “Vlad Ţepeş” şi I. J. J. Vâlcea.