S-au furat 20 de tone de ciocolata Milka
Poliţiştii austrieci încearcă să dea de urma a douăzeci de tone de ciocolată Milka, evaluată la aproximativ 50.000 de euro. Acestea au fost furate dintr-un camion în timp se îndrepta spre Belgia.
Camionul „avea de fapt placuţe furate”, a declarat Stefan Eder, purtătorul de cuvânt al poliţiei tiroleze. Compania de transport din Tirol a ales să transporte marfa cu ajutorul unei companii maghiare, care la rândul a subcontractat o firmă din Cehia să livreze în Belgia. Un necunoscut s-a prezentat la compania maghiară de transport afirmând că este şoferul ceh acreditat pentru preluarea acestei comenzi şi a putut ridica marfa din Austria. El a arătat hârtii false de fabrica Milka din Austria, a încărcat ciocolata, dar aceasta nu a mai ajuns niciodată la destinaţie. Nici până acum camionul nu a fost găsit. Potrivit poliţiei tiroleze, furtul unor astfel de cantităţi de ciocolată este rar, dar nu inedit. Un eveniment similar a avut mai avut loc în regiune.