Sute de dosare penale pentru furturi de biciclete: Cel puțin o bicicletă este furată zilnic în Capitală
În primele cinci luni ale anului 2019, în Bucureşti au fost furate 280 de biciclete, ceea ce relevă o medie de cel puţin un astfel de vehicul sustras pe zi.
Orașele aglomerate au nevoie de mijloace de transport alternative. Iar Bucureștiul este unul dintre ele. Numai că nu e cel mai sigur loc în care să nu ai nicio problemă cu hoții de biciclete, scrie playtech.ro.
Poliția Capitalei vine cu un bilanț rușinos pentru cel mai mare oraș din România, ca număr de locuitori. În Capitală se fură, în medie, câte o bicicletă zilnic. Fenomenul este unul îngrijorător, iar autoritățile nu prea vin cu soluții.
Dacă te-ai dat cu bicicleta prin București, sigur ai la tine un lanț anti-furt, pentru momentele în care îți lași bicicleta undeva. Dar hoții sunt inventivi și au găsit metode prin care reușesc să taie aceste lanțuri. Nu puține au fost cazurile în care cineva și-a lăsat bicicleta la intrarea într-o terasă și apoi nu a mai găsit-o.
În primele cinci luni ale anului 2019, în Bucureşti au fost furate 280 de biciclete, ceea ce relevă o medie de cel puţin un astfel de vehicul sustras pe zi. Dintre acestea, poliţiştii au recuperat 36 până în prezent, precizează Mediafax.
În cursul anului 2018, poliţiştii din Bucureşti au deschis 989 de dosare penale pentru furt de biciclete, care înseamnă tot atâtea vehicule sustrase, se arată într-un răspuns al Poliţiei Capitalei, pentru MEDIAFAX. Din cele aproape 1.000 de biciclete furate anul trecut, poliţiştii au recuperat 174. În urma unui calcul simplu, rezultă o medie de două biciclete furate pe zi în Capitală.
În primele cinci luni ale lui 2019, Poliţia Capitalei a deschis 280 de dosare penale, iar până în prezent, au fost recuperate 36 de biciclete. Media în această situaţie este de cel puţin o bicicletă furată pe zi.
Poliţiştii recomandă cetăţenilor să cumpere biciclete care vin însoţite de documentele corespunzătoare pentru a avea siguranţa asupra produsului şi să nu fie încântaţi de preţul mic al ofertelor, deoarece vehiculele ar putea fi obiectul unor infracţiuni de furt.
Și în Bruxelles, locuitorii denunță furtul de biciclete. Thibault Dujardin a lansat o campanie numită „Protect our bikes” prin care dorește să atragă atenția asupra realității, să expună dificultățile cu care se confruntă bicicliștii în oraș. Site-ul său conține o serie de propuneri destinate îmbunătățirii condițiilor de pedalare în Bruxelles, conform brusselstimes.com.
Propunerile includ creare mai multor locuri de parcare securizate pentru biciclete, o mai bună prioritizare a furturilor de biciclete în rândul polițiștilor locali și extinderea înregistrării online a bicicletelor pentru a preveni vânzarea bicicletelor furate.
Dujardin s-a gândit să lanseze această campanie după ce a primit o broșură care promova Turul Franței și folosirea de biciclete în Bruxelles în aceeași zi în care i se furase cea de-a treia bicicletă în mai puțin de un an.