Elevă bătută de alte două colege
O elevă a unei școli din Botoșani a fost bătută de alte două colege pe stradă.
Evenimentul a avut loc miercuri, 23 ianuarie, in apropierea Liceului ”Regina Maria” din Dorohoi, Botoșani, în afara orelor de curs.
Cele două eleve o împing pe victima iar aceasta cade. În acel moment una dintre fete o lovește pe elevă cu picioarele, iar cealaltă o trage de păr și o lovește cu pumnul.
Conform observator.ro, “conducerea școlii s-a autosesizat, chiar dacă faptele s-au produs în afara școlii și în afara orelor de curs. Pentru faptele respective, dar și pentru că au stricat imaginea liceului, se pot dispune sancțiuni disciplinare în cazul celor două eleve“, a afirmat Gabriel Hârtie, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean.
Nu se știe încă motivul de la care a pornit această altercație. Nici unul din martorii care au fost de față în acel moment nu s-a implicat să le despartă pe fete.