Recunoașterea facială și cititoarele de amprente, folosite pentru închirierea de mașini
Hertz, o companie care oferă mașini de închiriat în aeroporturi din lumea întreagă, a anunțat un parteneriat cu Clear, o companie care oferă servicii de autentificare biometrică.
Închirierea unei mașini de la Hertz va deveni mai rapidă datorită autentificării biometrice sub formă de recunoaștere facială și cititoare de amprente. Compania a anunțat un nou parteneriat cu Clear. Ca urmare a acestui parteneriat se așteaptă ca timpul destinat închirierii mașinii și plecării cu aceasta să fie redus, conform gearbrain.com.
Membrii programului Gold Plus Rewards al Hertz, care sunt înregistrați de Clear, își pot folosi fața sau amprenta pentru a-și verifica identitatea în momentul în care vin să ia mașina închiriată în loc să ofere un act de identitate valid, precum pașaportul.
Pentru început, sistemul biometric este disponibil pe aeroportul internațional Hartsfield-Jackson Atlanta și va fi extins către peste 40 de aeroporturi din Statele Unite în 2019.
Clienții Hertz vor trebui să se înregistreze separat în sistemul celor de la Clear, dar după aceea obțin acces la sistemul biometric în momentul în care se duc să ia o mașină închiriată, dacă sunt membrii ai programului Gold Plus Rewards la aeroportul respectiv.
Sistemul este numit Hertz Fast Lane și folosește camere și scanere pentru față și recunoașterea amprentei, conform digitaltrends.com.
Procesul este foarte direct. clientul conduce mașina spre ieșire și poate opta pentru scanarea feței sau a amprentei. după ce este verificată identitatea, bariera se ridică și persoana poate conduce mai departe.
Înregistrarea în sistemul Clear presupune scanarea ambelor mâini și fotografierea feței. Înregistrarea poate fi făcuta și la centrele Hertz.